Un avion a rămas blocat sub un pod pe DN1. Unde trebuia să ajungă aeronava care a plecat de la Otopeni VIDEO
Postat la: 09.10.2026 11:25 | Scris de: ZIUA NEWS
Un avion de pasageri scos din uz a rămas blocat sub un pod feroviar de pe DN1, în noaptea de joi spre vineri, 9 octombrie, în timpul unui transport agabaritic între Aeroportul Otopeni și Voluntari. Aeronava, care urma să fie transformată într-un spațiu de joacă, a fost mutată temporar pe un drum secundar, după ce convoiul nu a reușit să treacă pe sub podul CFR din zona Balotești.
Incidentul s-a produs la kilometrul 16+500 al DN1, în zona Măgura, unde dimensiunile transportului au făcut imposibilă trecerea pe sub podul feroviar. Imaginile arată fuselajul aeronavei, fără aripi, încărcat pe o platformă specială.
Pentru a elibera șoseaua, transportul a fost retras de pe DN1 și parcat pe strada Gării. Convoiul urmează să-și continue deplasarea după efectuarea unor intervenții la utilajele folosite.
Aeronava fusese scoasă din serviciul comercial și transportată pe cale rutieră de la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Potrivit Antena 3 CNN, destinația finală este orașul Voluntari, unde avionul ar urma să fie amplasat într-un spațiu de agrement destinat copiilor.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunțase că transportul agabaritic se va desfășura în perioada 9-11 octombrie, pe traseul Aeroportul Otopeni - DN1 - A0 - DN2 - Voluntari.
Convoiul are o lungime de 38 de metri, o lățime maximă de 6,60 metri și o înălțime de 4,80 metri, iar masa totală ajunge la 60 de tone. Din cauza acestor dimensiuni, deplasarea necesită măsuri speciale de siguranță și o viteză adaptată condițiilor de trafic.
Transportul este însoțit de vehicule autorizate și de echipaje ale Poliției Rutiere, care stabilesc etapele deplasării.