UE vrea să interzică țigările cu tutun, pe cele electronice și pe cele cu tutun incalzit
Postat la: 14.10.2025 18:50 | Scris de: ZIUA NEWS
Țigările cu filtru și cele electronice de orice fel ar putea fi în curând istorie în Uniunea Europeană, deoarece Consiliul UE intenționează să urmeze propunerea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și plănuiește să le interzică, scrie cotidianul austriac Heute.
În proiectul de rezoluție al Consiliului UE, la care a avut acces Heute, se precizează că „interdicția privind producerea, importul, distribuția și vânzarea de țigări cu filtru ar aduce o contribuție importantă la suprimarea consumului de tutun", și că țigările electronice ar putea fi, de asemenea, interzise.
Așa cum s-a anunțat, OMS va analiza recomandările la conferința sa de la Geneva din noiembrie, existând posibilitatea ca o revizuire planificată a Directivei privind produsele din tutun să introducă o interdicție generală, lucru pe care Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, îl susține și ea.