Sondaj: Ce spun românii despre politica externă a lui Nicușor Dan. Donald Trump, în topul încrederii. Cum ar trebui să se implice România în războiul din Ucraina
Postat la: 16.09.2025 10:01 | Scris de: ZIUA NEWS

Sondajul, realizat de Avangarde în perioada 8-14 septembrie 2025 arată percepțiile românilor asupra direcției țării, liderilor politici internaționali, instituțiilor globale și unor teme de politică externă. Astfel, NATO este instituția care se bucură de cea mai mare încredere, peste 74 la sută, iar UE de 62 la sută.
Românii sunt mai degrabă nemulțumiți de activitatea președintelui Nicușor Dan în politica externă, se declară de acord cu 5% din PIB pentru apărare și se tem că România ar putea fi atacată. Cei mai mulți cred că România nu ar trebui să se implice deloc, eventual doar cu sprijin umanitar, in conflictul din Ucraina. În ce privește conflictul Israel - Palestina, o majoritate semnificativă susține Israelul. Cei mai buni prieteni ai României sunt considerați Republica Moldova, Franța și SUA.
Redăm mai jos integral datele sondajului Avangarde
Direcția generală a țării
70% dintre respondenți cred că România merge într-o direcție greșită.
20% consideră că țara se află pe o direcție bună.
10% nu pot aprecia.
Cei mai apreciați lideri la nivel internațional sunt:
Maia Sandu - 78% încredere,
Donald Trump - 67%,
Emmanuel Macron - 60%,
Ursula von der Leyen - 56%,
Volodimir Zelensky - 57%.
La polul opus:
Vladimir Putin - 18% încredere,
Viktor Orban - 29%,
Xi Jinping - 33%.
Încrederea în instituții internaționale
NATO se bucură de cel mai ridicat nivel de încredere: 74%.
Uniunea Europeană - 62%.
ONU - 61%.
Comisia Europeană și Parlamentul European - câte 57%.
BRICS - doar 27%.
Evaluarea actorilor interni în politica externă
Președintele Nicușor Dan are 43% satisfacție pentru activitatea externă, față de 51% nemulțumiți.
Ministerul Afacerilor Externe este apreciat de 38% dintre respondenți, în timp ce 51% se declară nemulțumiți.
Tema unirii cu Republica Moldova
47% consideră că unirea ar trebui realizată.
46% se opun.
7% nu se pot pronunța.
Războiul din Ucraina
37% cred că România nu ar trebui să se implice deloc, eventual doar cu sprijin umanitar.
33% susțin o implicare mai mare.
26% cred că România face suficient.
Bugetul pentru apărare
57% dintre români sunt de acord ca țara să aloce 5% din PIB pentru apărare, conform solicitării NATO.
38% sunt împotrivă.
Posibilitatea unui atac rusesc asupra României
47% consideră că este posibil.
43% cred că nu.
Conflictul Israel-Palestina
38% susțin Israelul.
11% susțin Palestina.
41% nu se poziționează de partea niciuneia dintre tabere.
Cine este „cel mai bun prieten" al României
Republica Moldova - 13%,
Franța - 11%,
SUA - 5%,
Germania - 5%,
Italia - 4%.