Record la cerșit de Sfânta Parascheva: peste 9.000 de lei adunați în 8 ore de un bărbat care conducea Lexus

Postat la: 15.10.2026 18:16 | Scris de: ZIUA NEWS

Record la cerșit de Sfânta Parascheva: peste 9.000 de lei adunați în 8 ore de un bărbat care conducea Lexus

Un bărbat care apela la mila pelerinilor veniți la Iași pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva a fost sancționat de polițiștii locali, după ce asupra sa a fost găsită suma de 9.147 de lei, bani despre care autoritățile susțin că au fost strânși în doar opt ore de cerșit. Acesta a fost identificat de polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții, care au efectuat verificări.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții s-au reîntâlnit cu persoana care apela la mila trecătorilor și care conduce un autovehicul de lux. După stabilirea identității, acestuia i s-a întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 coroborat cu O.G. nr. 2/2001", a precizat Poliția Locală Iași.

Bărbatul este cunoscut oamenilor legii și a intrat în atenția acestora în contextul unor informații potrivit cărora n-ar avea o situație financiară precară, ci, din contră, ar utiliza un autoturism de lux, marca Lexus. Suma de 9.147 de lei, bani pe care bărbatul îi strânsese de la enoriași, a fost ridicată de autorități în vederea confiscării. Reprezentanții Poliției Locale susțin că banii ar fi fost obținuți din cerșetorie pe parcursul a opt ore.