Puternică ofensivă a statelor UE împotriva Temu și Shein, în spatele cărora se află statul chinez. Firmele fac concurență neloială și le vor fi impuse taxe
Postat la: 01.10.2024 10:28 | Scris de: ZIUA NEWS
Polonia cere tarife pe produsele de pe Temu si Shein când brandurile sale, care produc în China, au planuri ambiţioase de extindere peste graniţe. Polonia şi alte cinci ţări din Uniunea Europeană au luat în colimator platformele de vânzări online din China.
Acestea vor tarife pe produsele achiziţionate prin intermediul platformelor respective, platforme care cuceresc piaţa ocolind reglementările şi comisioanele. Germania, susţinută de Polonia, Austria, Danemarca, Franţa şi Olanda, este în spatele acestei iniţiative. Aceste ţări au cerut Comisiei Europene să adopte un pachet întreg de măsuri menite să combată ceea ce acestea consideră drept concurenţă neloială din partea unui număr în creştere de platforme chinezeşti.
În scrisoarea adresată Comisiei, acestea arată că atât Temu, cât şi Shein au fost deja recunoscute de Comisie drept platforme online foarte mari. Astfel, acestea au obligaţii speciale privind, de exemplu, controlul legalităţii produselor comercializate prin intermediul lor. Iar acest lucru înseamnă şi respectarea standardelor europene de calitate sau siguranţă.
Unele ţări cer Comisiei să înceapă aplicarea în mod riguros a acestor reguli împotriva platformelor chinezeşti. În acest scop, acestea propun mai întâi ca Bruxelles-ul să înceapă colectarea şi digitalizarea tuturor informaţiilor disponibile în ţările membre privitoare la încălcarea legii de către platformele chinezeşti.
Acest lucru va permite determinarea amplorii încălcărilor şi impunerea de sancţiuni. Ţările respective vor de asemenea sporirea competenţelor autorităţilor naţionale de supraveghere a comerţului electronic şi întărirea coordonării între acestea.
Cele şase ţări vor de asemenea o analiză a tipului de date personale pe care platformele respective le colectează şi a modului în care acestea sunt gestionate şi cer eliminarea sumei scutite de taxe vamale, în prezent echivalentul a 150 de euro, şi impunerea de TVA pe produsele furnizate de Temu şi Shein.
Un studiu Zalando recent arată că mai mult de jumătate din companiile de fashion poloneze care vând online sunt deja prezente peste graniţe, iar 20% dintre acestea intenţionează să se extindă în mai multe ţări.
Un focus puternic pe Europa este evident, aproape trei sferturi din companiile incluse în studiu declarând că analizează doar ţările UE când se gândesc la extindere externă. Pentru mai mult de jumătate din firmele chestionate, vânzările online pe pieţe externe echivalează cu profituri mai mari şi un număr în creştere de clienţi.
Problema brandurilor respective este bineînţeles ectinderea platformelor chineze ca Temu şi Shein. Ministerul polonez al dezvoltării şi tehnologiei a trimis deja scrisori către platformele din China în care le informează despre temerile privitoare la activităţile lor. Şi în Ungaria, autorităţile antitrust au lansat în iarnă anchete împotriva Temu, potrivit Hungary Today.