Profeția făcută de Oracolul din Bălcești despre Călin Georgescu: "Îl mai țin o lună arestat, va fi președinte"
Postat la: 30.10.2026 11:29 | Scris de: ZIUA NEWS
Dumitru Dragomir a explicat în cadrul unei emisiuni "fenomenul" Călin Georgescu. Fostul președinte LPF consideră că acesta ar putea capitaliza politic arestarea și dosarele în care este anchetat fără probe solide.
Judecătorii au decis, ieri, că fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne în arest.
Dumitru Dragomir consideră că toate aceste acțiuni nu fac decât să-l ajute pe Georgescu. Acesta prezice că îl final va ajunge președintele României dacă va candida.
Dacă îl mai țin o lună, va ieși președinte. Dacă iese președinte sau dacă îl arestează pe George Simion o săptămână sau două, va fi președintele țării.", a spus Dragomir în emisiunea Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache.
"Nimic nu este întâmplător, ascultați-mă"
Dialogul a continuat, Dragomir vorbind și despre "sistemul ocult"
"Ionuț Cristache: Dar cine orchestrează toate formele astea de abuz?
Dumitru Dragomir: În spate există totuși..
Ionuț Cristache: Pe vremuri, pe vechi, pe vremea lui Băsescu, nenorocirile aveau chip și nume. Coldea, Kovesi.
Dumitru Dragomir: Și unde au dispărut?
Ionuț Cristache: Rețeaua, cu siguranță, n-a dispărut. Plicurile galbene cred că n-au dispărut. Protocolele de o manieră...
Dumitru Dragomir: Plus grupul de la Cluj. Sunt tari. Partea sistemului ocult e foarte tare. Așa cum oculta mondială este foarte tare și e și finanțată bine. Nimic nu este întâmplător, ascultați-mă. Nimic nu este întâmplător. Totul este calculat și nu este calculat de un om. Este calculat de un anumit sistem.
onuț Cristache: Plecând de la teza asta, că dacă îl mai țin o lună iese președinte. Se pot schimba lucrurile în România fără să se schimbe mersul în țări occidentale, precum Germania, Franța, Marea Britanie?
Dumitru Dragomir: Nu. Dar se duce și Trump în doi ani. Lucrurile se schimbă.".
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Călin Georgescu a rămas în arest preventiv, în dosarul de înşelăciune cu un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de euro, au decis, miercuri seară, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.
"Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul inculpat împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia Penală. Admite contestaţia formulată de PICCJ-DIICOT împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia Penală, pe care o desfiinţează", se arată în minuta sentinţei.
Rejudecând, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dispus prelungirea măsurii arestării preventive cu privire la inculpaţii - Călin Georgescu şi Ionel Rusen - pe o perioadă de 30 de zile, de la 29.10.2026 şi până la 27.11.2026, inclusiv.
Decizia magistraţilor este definitivă.
Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor
Luni, 26 octombrie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare pentru Călin Georgescu, înlocuind-o cu o măsură mai blândă, în dosarul de înşelăciune cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro, cea a plasării sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia a fost contestată de către procurorii DIICOT.
Acuzațiile aduse
În acest dosar, Călin Georgescu, Ioan Rusen şi un cetăţean italian sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat convingând un om de afaceri român că ar putea obţine o finanţare de 6 milioane de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie bancară, sub condiţia depunerii unei garanţii de peste un milion de euro.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii septembrie 2021, Georgescu, Rusen şi cetăţeanul italian au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat sub autoritatea liderului - cetăţean român, în vârstă de 64 de ani - în special pe teritoriul României, dar şi al Marii Britanii "în scopul obţinerii de foloase patrimoniale injuste".
Probatoriul administrat până în prezent a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate în Bucureşti şi judeţul Argeş, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracţional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obţine o finanţare de 6.000.000 de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie bancară, sub condiţia depunerii unei garanţii. În aceste condiţii, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 de euro.
Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 de euro, cu condiţia depunerii unei garanţii suplimentare, aceştia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 de euro.
În 7 octombrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au anunţat că au pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu, după ce puseseră sechestru şi pe vila din Mogoşoaia a fostului candidat la alegerile prezidenţiale.
Călin Georgescu mai are patru dosare penale pe numele său, două recente şi două mai vechi, în acestea din urmă fiind deja trimis în judecată.