Poşta Română suspendă expediţiile către China din cauza coronavirusului
Postat la: 03.02.2020 11:31 | Scris de: ZIUA NEWS
Poşta Română anunţă că suspendă temporar expediţiile către China, după ce companiile aeriene cu care colabora au luat decizia de a-şi anula cursele către destinaţii din această ţară, din cauza noului coronavirus.
„Pentru a scădea riscul răspândirii noului coronavirus, companiile aeriene cu care Compania Naţională Poşta Română colaborează au luat decizia de a-şi anula cursele către destinaţii din China. Astfel, operatorul român de servicii poştale se află în imposibilitatea de a mai oferi, pentru o perioadă nedeterminată, servicii de trimiteri poştale - Express Mail Service (EMS), corespondenţă, colete - către această destinaţie", a anunţat Compania Naţională Poşta Română. Poşta Română îşi cere scuze clienţilor pentru neplăcerile create şi precizează că va relua expedierile imediat ce acest lucru va fi posibil.