Percheziții DNA la Consiliul Județean Călărași într-un dosar care-l vizează pe Vasile Iliuță - președintele PSD al instituției

Postat la: 21.03.2024 11:04 | Scris de: ZIUA NEWS

Percheziții DNA la Consiliul Județean Călărași într-un dosar care-l vizează pe Vasile Iliuță - președintele PSD al instituției

Surse din cadrul DNA Constanța informează că procurorii fac percheziții, joi dimineață, la Consiliul Județean Călărași într-un dosar care îl vizează pe președintele Vasile Iliuță (PSD).

Președintele Consiliului Județean Călărași a mai fost trimis în judecată de DNA, în anul 2021, pentru abuz în serviciu, fals intelectual și șantaj și a fost achitat în primă instanță de Tribunalul București, în 2023. DNA și angajații CJC au contestat decizia, iar speța se judecă pentru o sentință definitivă. Procurorii DNA susțin că în perioada martie - iulie 2019 Iliuță și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă pentru 10 angajați din subordinea sa.

"Concret, inculpatul Iliuță Vasile nu a aprobat plata drepturilor salariale angajaților respectivi în condițiile în care magistrații Tribunalului Călărași au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului Județean Călărași în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcția publică pe care o dețineau. În aceeași perioadă și în același context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care știa că sunt falsificate și în care, cu știință, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus. Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaților respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale", se arată în comunicatul DNA.

Procurorii mai spun că în 20 decembrie 2019 președintele CJ Călărași "ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror (de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, n.red.) pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat".

Vasile Iliuță a mai fost anchetat în urmă cu trei ani de procurorul de la PJ Călărași, pe care l-ar fi amenințat, pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, după ce, în martie 2020, ar fi fost prins băut la volan. Potrivit presei locale, el avea alcoolemie de doar 0,58 la mie, deci sub limita pragului penal de 0,8 la mie, ceea ce reprezintă o contravenție sancționată cu luarea permisului.

În 2017, Iliuță ar mai fi fost prins la volan băut și a refuzat să sufle în fiolă. A scăpat de dosarul pentru refuz de recoltare de probe biologice pentru că, în mod ciudat, polițistul nu l-ar fi dus la IML.

Iliuță a fost membru PNL până în 2020, când i s-a cerut demisia din partid pentru că fusese inculpat în dosarul penal cu angajații de la CJ. Ulterior, Iliuță s-a înscris în PSD, formațiune din partea căreia a câștigat un nou mandat de președinte al CJ Călărași la alegerile locale din septembrie 2020.