Omenirea a intrat în era "falimentului apei" și consecințele sunt ireversibile

Lumea a intrat într-o nouă eră a „falimentului apei", cu consecinţe ireversibile, arată un nou raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Potrivit documentului, lumea a intrat într-o „eră a falimentului global al apei", o situaţie cu efecte ireversibile.

Regiuni din întreaga lume se confruntă cu probleme grave legate de apă: Kabul ar putea deveni primul oraş modern care rămâne complet fără apă. Ciudad de Mexico se scufundă cu aproximativ 50 de centimetri pe an, deoarece acviferul uriaş de sub oraş este exploatat excesiv. În sud-vestul Statelor Unite, statele se află într-un conflict permanent privind împărţirea apei tot mai puţine din fluviul Colorado, afectat de secetă.

Situaţia globală este atât de gravă încât termeni precum „criză a apei" sau „stres hidric" nu mai reuşesc să surprindă adevărata amploare a problemei, se arată în raportul publicat marţi de Universitatea ONU şi bazat pe un studiu apărut în revista Water Resources. „Dacă continui să numeşti această situaţie o criză, sugerezi că este temporară. Că este un şoc şi că îl putem rezolva. Dar nu este aşa", a declarat Kaveh Madani, directorul Institutului pentru Apă, Mediu şi Sănătate din cadrul Universităţii ONU şi autorul raportului.

„Falimentul înseamnă că, deşi este esenţial să reparăm şi să limităm pagubele acolo unde este posibil, trebuie în acelaşi timp să ne adaptăm la o nouă realitate, la condiţii mai restrictive decât înainte", a explicat el. Conceptul de „faliment al apei" funcţionează astfel: natura oferă „venituri" sub formă de ploaie şi zăpadă, dar omenirea cheltuieşte mai mult decât primeşte. Extragem apă din râuri, lacuri, zone umede şi acvifere subterane mult mai rapid decât acestea se pot reface, acumulând o „datorie". Schimbările climatice, prin căldură şi secetă, agravează situaţia, reducând şi mai mult apa disponibilă.

Consecinţele sunt vizibile: râuri şi lacuri care se micşorează, zone umede secate, acvifere în declin, terenuri instabile şi apariţia de doline, extinderea deşertificării, lipsa zăpezii şi topirea accelerată a gheţarilor. Chiar şi în zonele unde sistemele de apă sunt mai puţin tensionate, poluarea reduce cantitatea de apă potabilă disponibilă. „Multe regiuni trăiesc peste posibilităţile lor hidrologice", a spus Madani, iar revenirea la condiţiile din trecut nu mai este posibilă.

Statisticile raportului sunt alarmante:

-peste 50% dintre marile lacuri ale planetei au pierdut apă din 1990;
-70% dintre principalele acvifere sunt în declin pe termen lung;
-o suprafaţă de zone umede aproape cât Uniunea Europeană a dispărut în ultimii 50 de ani;
-gheţarii s-au micşorat cu 30% din 1970 până în prezent.

Există şi consecinţe umane directe: aproape 4 miliarde de oameni se confruntă cu lipsa apei cel puţin o lună pe an. Cu toate acestea, în loc să fie recunoscută problema şi să se reducă consumul, apa este tratată ca o resursă inepuizabilă, iar „liniile de credit" continuă să crească. Madani a dat ca exemplu oraşe precum Los Angeles, Las Vegas şi Teheran, unde extinderea urbană a fost încurajată, deşi resursele de apă sunt limitate. „Totul pare în regulă până nu mai este. Şi atunci este prea târziu", a avertizat el. Raportul arată că unele regiuni sunt afectate mai sever decât altele. Orientul Mijlociu şi Africa de Nord se confruntă cu stres hidric extrem şi cu o vulnerabilitate climatică ridicată.

Părţi din Asia de Sud înregistrează scăderi cronice ale resurselor de apă din cauza agriculturii dependente de apele subterane şi a creşterii rapide a populaţiei urbane. Sud-vestul SUA este un alt punct fierbinte. Madani a indicat cazul fluviului Colorado, unde acordurile de împărţire a apei se bazează pe o realitate climatică care nu mai există. Seceta a redus semnificativ debitul fluviului, iar situaţia nu este una temporară: „Este o nouă condiţie permanentă. Avem mai puţină apă decât înainte."

Deşi concluziile sunt îngrijorătoare, recunoaşterea „falimentului apei" poate ajuta ţările să treacă de la gândirea de tip urgenţă pe termen scurt la strategii pe termen lung, care să limiteze daunele ireversibile. Raportul cere o serie de măsuri, printre care:

-transformarea agriculturii, cel mai mare consumator de apă la nivel global, prin schimbarea culturilor şi folosirea irigaţiilor eficiente;
-monitorizarea mai bună a resurselor de apă prin inteligenţă artificială şi teledetecţie;
-reducerea poluării;
-protejarea mai strictă a zonelor umede şi a apelor subterane.

Apa ar putea deveni şi un „pod într-o lume fragmentată", o problemă capabilă să depăşească diferenţele politice. „Vedem tot mai multe ţări care încep să aprecieze valoarea şi importanţa apei, iar asta mă face optimist", a spus Madani.

Richard Allen, profesor de ştiinţe climatice la Universitatea din Reading, care nu a participat la studiu, a scris că raportul „se concentrează pe bună dreptate pe refacerea pe termen lung, nu doar pe stingerea incendiilor provocate de crizele apei". De asemenea, limitarea schimbărilor climatice este esenţială pentru a asigura suficientă apă pentru oameni şi ecosisteme.

Jonathan Paul, profesor asociat de geologie la Universitatea Royal Holloway, a spus că raportul „arată clar, fără echivoc, modul în care omenirea a gestionat greşit apa", deşi consideră că termenul de „faliment global al apei" este „exagerat", chiar dacă multe regiuni se confruntă cu stres hidric sever.

Madani speră ca raportul să declanşeze acţiuni concrete: „Recunoscând realitatea falimentului apei, putem lua, în sfârşit, deciziile dificile care vor proteja oamenii, economiile şi ecosistemele. Cu cât întârziem mai mult, cu atât deficitul devine mai mare."