O localitate din Italia interzice fasolea pe o rază de 300 de metri în jurul locuinței unui copil și al școlii în care învață. Afecțiunea gravă de care suferă băiatul

Postat la: 26.09.2026 14:36 | Scris de: ZIUA NEWS

O localitate din Italia interzice fasolea pe o rază de 300 de metri în jurul locuinței unui copil și al școlii în care învață. Afecțiunea gravă de care suferă băiatul

Autoritățile din Valmadrera, o comună din provincia Lecco, Italia, au decis să interzică cultivarea plantelor de fasole pe o rază de 300 de metri în jurul locuinței unui copil și al școlii primare la care acesta învață.

Magazinele, restaurantele, barurile și comercianții din piețe care vând fasole proaspătă trebuie să anunțe vizibil prezența acesteia, iar legumele trebuie comercializate în ambalaje închise pentru a reduce riscul unui contact accidental, potrivit Corriere.it.

Copilul pe care autoritățile încearcă să-l protejeze suferă de favism, o afecțiune ereditară asociată deficitului unei enzime. Pentru persoanele cu favism, consumul de fasole poate avea consecințe grave. În anumite situații, boala poate provoca o criză hemolitică acută, în timpul căreia globulele roșii sunt distruse rapid.

Deși legătura dintre inhalarea polenului de fasole și crizele hemolitice nu este pe deplin documentată în literatura medicală generală, autoritățile au decis să aplice principiul precauției, având în vedere că există cazuri raportate de reacții severe la persoanele hipersensibile.

În timp ce favismul este mai des întâlnit în zonele din sudul Italiei, situația reprezintă o premieră pentru localitatea Valmadrera. Primarul orașului, Cesare Colombo, alături de autoritatea sanitară locală (Ats Brianza), a lucrat câteva luni la elaborarea măsurilor preventive, în urma cererii formulate de părinții copilului.

"Este vorba despre un copil care trebuie să meargă în siguranță la școală, să se poată juca și să trăiască normal în comunitate, fără teamă. Întreaga comunitate este chemată să îl protejeze", a declarat primarul localității.