Începe cea mai călduroasă zi din acest an: Cod Portocaliu în aproape toată țara

Postat la: 11.07.2024 09:22 | Scris de: ZIUA NEWS

Începe cea mai călduroasă zi din acest an: Cod Portocaliu în aproape toată țara

Mai mult de jumătate de ţară se va afla sub avertizare Cod portocaliu de căldură pe parcursul zilei de joi, temperaturile urcând până la 39 de grade. Temperaturile resimțite vor fi cu mult mai mari, directorul ANM avertizând că putem resimți chiar și 45 de grade zonele urbane aglomerate.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în judeţe din Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local în Maramureş valul de căldură va persista, va continua să se extindă şi se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36...39 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

În restul ţării, respectiv în zone din Moldova, local în Transilvania şi Maramureş şi pe litoral, este Cod galben de caniculă. Temperaturile maxime vor fi de 33...37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.