Ministrul italian de externe: Dacă NATO trimite trupe in Ucraina începe al treilea război mondial

Postat la: 16.03.2024 10:14 | Scris de: ZIUA NEWS

Ministrul italian de externe: Dacă NATO trimite trupe in Ucraina începe al treilea război mondial

O eventuală desfăşurare de trupe NATO în Ucraina riscă să provoace un al treilea război mondial, a afirmat vineri ministrul de externe italian Antonio Tajani, transmite ANSA.

‘Nu cred că NATO ar trebui să intre în Ucraina', a spus Tajani, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat din nou această posibilitate.

‘Sper să nu se întâmple', a răspuns el, întrebat fiind despre posibilitatea ca trupe franceze să fie desfăşurate acolo.

‘A intra şi a purta război cu Rusia înseamnă a risca un al treilea război mondial', a spus el, excluzând trimiterea de trupe italiene pentru a ajuta Kievul împotriva invaziei ruse.

‘Noi apărăm dreptul internaţional şi libertatea Ucrainei, dar nu vrem să intrăm în război cu Rusia, dăm Kievului instrumente militare, economice şi tehnice de toate tipurile, dar intrarea în război mi se pare o greşeală, şi niciun italian - şi nicio persoană de bun-simţ - nu doreşte asta', a adăugat el.

‘Militarii noştri se descurcă bine cu ceea ce fac în Marea Roşie pentru a ne proteja navele, se descurcă bine în Liban, în Africa şi Irak, ei sunt aducători de pace şi libertate, noi nu suntem în război cu Rusia', a subliniat ministrul italian.