Inițiativa de interzicere a vânzării acțiunilor statului la companii profitabile, votată în comisia de specialitate din Senat
Postat la: 29.04.2026 11:31 | Scris de: ZIUA NEWS
Fostul secretar general demisionar al Guvernului, Radu Ștefan Oprea, a anunțat că a votat în Comisia economică din Senat o inițiativă legislativă care prevede interzicerea înstrăinării acțiunilor statului la companiile profitabile pentru o perioadă de doi ani, criticând în același timp lipsa de transparență a Guvernului.
Oprea spune că a făcut acest lucru întrucât Oana Gheorghiu, „încă vicepremier" „insistă în minciună" susţinând că PSD ştia despre documentul referitor la companiile propuse pentru listare. Fostul secretar general al Guvernului a precizat că demersul legislativ vine în contextul unor îngrijorări privind modul în care sunt gestionate propunerile de listare la bursă a unor companii de stat.
„Am votat în Comisia economică din Senat inițiativa legislativă pentru interzicerea înstrăinării acțiunilor statului la companiile profitabile pentru o perioadă de doi ani", a anunțat Oprea. Oprea a susținut că declarațiile făcute de vicepremierul Oana Gheorghiu confirmă necesitatea acestei inițiative.
„Conferința de presă a încă dnei viceprim-ministru, Oana Gheorghiu, mi-a confirmat că inițiativa este una necesară pentru că insistă în minciună", a afirmat acesta.
El a respins ideea că PSD, partidul din care face parte, ar fi fost informat despre documentele privind listarea unor companii de stat: „Spun încă o dată că acest document nu a fost discutat niciodată în comitetul interministerial pentru guvernanță corporativă pe care doamna VPM îl prezidează".
Fostul oficial guvernamental a criticat modul în care au fost transmise documentele către decidenți, sugerând o procedură netransparentă.
„Un argument invocat pentru listarea la bursă este transparența, iar când folosești metode opace, eu am primit emailul cu anexa cu pricina miercuri seară la ora 22:08, iar ședința de guvern a avut loc joi la ora 11:00, este evident că nu mai poți avea încredere că intențiile sunt bune pentru români", a spus Oprea.
Nemulțumiri privind listările accelerate
Acesta a criticat și ideea unor listări accelerate ale companiilor de stat, cu discount pentru investitori selectați.
„Când mai citești în document că se propun metode de listare accelerată (ABB) cu discount, către grupuri selectate pe repede înainte, singura soluție este să propui interzicerea listării pentru 2 ani de zile", a afirmat el.
Oprea a subliniat că listarea la bursă nu ar trebui tratată ca o soluție rapidă pentru buget: „Listarea la bursă nu este o glumă, nici o soluție pentru stat ca să mai facă rost de ceva bani renunțând la dividendele pe care le încasează an de an".
Întrebări privind interesele reprezentate
În final, acesta a lansat o critică directă la adresa vicepremierului: „Și de aceea întreb din nou, ale cui interese le reprezintă Oana Gheorghiu atunci când introduce în guvern astfel de documente? Pe ale românilor sigur nu".
Vicepremierul Oana Gheorghiu a făcut, vineri, precizări privind „neadevăruri propagate în spaţiul public sub forma unor «mari dezvăluiri» despre un Guvern care «ne vinde ţara»", făcând referire la acuzaţii ale social-democraţilor în acest sens.
Gheorghiu afirma că a discutat chiar ea, „informal", cu viceprim-ministrul PSD, Marian Neacşu, despre posibilitatea listării unor pachete minoritare în anumite companii de stat, iar ulterior toţi vicepremierii au primit documentul respectiv, cu rugămintea să exprime o părere despre acest subiect. „Spre deosebire de PNL şi USR, PSD a ales să nu ne transmită nicio reacţie", menţiona Oana Gheorghiu.
Anterior, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că social-democraţii se opun vânzării companiilor de stat profitabile şi a precizat că l-a rugat pe Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, să depună, luni, în Parlament, un proiect de lege prin care să fie interzisă timp de doi ani vânzarea de acţiuni la companiile de stat profitabile.