Ghețarul Apocalipsei se topește mai rapid decât estimau oamenii de știință. Impactul asupra nivelului mării ar putea fi dublu

Ghețarul Thwaites din Antarctica de Vest, supranumit „Ghețarul Apocalipsei", se topește mai rapid decât estimau modelele anterioare, iar contribuția sa la creșterea nivelului mării până la sfârșitul secolului ar putea fi de două ori mai mare decât se credea, potrivit unui nou studiu realizat de o echipă de glaciologi, relatează CNN.

Cercetătorii de la Universitatea din California, Irvine (UC Irvine), și de la Laboratorul de Propulsie cu Jet al NASA au dezvoltat un nou model al calotei glaciare, care ia în calcul procesele complexe ce au loc sub ghețar. Rezultatele, publicate luni în revista Nature Communications, arată că Thwaites ar putea contribui cu până la 1,2 inci, adică aproximativ 3 centimetri, la creșterea nivelului global al mării până în 2100, chiar și fără o încălzire globală suplimentară. Estimările anterioare indicau un impact de aproximativ jumătate din această valoare.

Ghețarul, care are o suprafață comparabilă cu cea a statului american Florida, se retrage de zeci de ani. Topirea sa contribuie deja cu aproximativ 4% la creșterea nivelului global al mării, însă mecanismele care determină această evoluție sunt dificil de anticipat cu precizie.

Importanța sa depășește însă contribuția directă la creșterea nivelului oceanelor. Thwaites funcționează și ca o barieră care încetinește deplasarea unei vaste părți a calotei glaciare antarctice spre ocean. Dacă s-ar prăbuși, ghețarul ar putea ridica nivelul mării cu peste 60 de centimetri, iar destabilizarea gheții pe care o susține ar putea contribui, în cele din urmă, la o creștere de aproximativ 3 metri. Un asemenea scenariu ar amenința comunitățile de coastă din întreaga lume.

Retragerea rapidă a ghețarului Thwaites este legată de procesele care au loc în zona în care gheața încetează să mai fie sprijinită de fundul mării și începe să plutească pe ocean, sub forma unei platforme de gheață. Această regiune este cunoscută drept zona de ancorare.

Modelele utilizate anterior au tratat adesea linia de ancorare ca pe o limită relativ fixă și stabilă. Noile observații indică însă că, în cazul unor ghețari care se varsă în ocean, procesul este mult mai dinamic.

„Am ajuns să recunoaștem o configurație diferită sub principalii ghețari ai Pământului care se termină în ocean", a declarat Mattia Poinelli, autorul principal al studiului. La momentul realizării cercetării, acesta era cercetător în știința sistemului terestru la UC Irvine, iar în prezent este cercetător de proiect la UCLA.

Datele satelitare arată că zona de ancorare poate avea o lățime de mai mulți kilometri și că apa oceanului pătrunde și se retrage în mod repetat sub gheață, odată cu mareele. Acest proces, cunoscut sub numele de „pompare mareală", ridică și coboară masa de gheață și permite apei relativ calde să ajungă în regiuni aflate adânc sub ghețar.

Apa oceanului poate provoca astfel o topire intensă chiar în zonele în care gheața este încă în contact cu fundul mării. Pentru a surprinde mai bine acest mecanism, cercetătorii au modificat modelul astfel încât să țină cont de extinderea și dinamica zonei de contact cu fundul oceanului.

Rezultatele indică faptul că aceste procese ar putea accelera retragerea ghețarului mai mult decât se estima anterior.

Evoluția ghețarului Thwaites este influențată și de relieful de sub acesta. Fundul mării pe care se sprijină ghețarul este în pantă, astfel încât retragerea sa poate expune treptat cantități tot mai mari de gheață apei oceanului.

În același timp, două creste subacvatice importante contribuie la stabilizarea ghețarului, încetinind deplasarea gheții spre mare. Una dintre ele, cunoscută drept Creasta Mouginot, ar putea însă să nu mai împiedice retragerea în următoarele decenii.

Potrivit studiului, topirea din zona de ancorare accelerează desprinderea ghețarului de această creastă. Cercetătorii estimează la 60% probabilitatea ca Thwaites să piardă contactul cu Creasta Mouginot până la sfârșitul secolului.

Dacă acest lucru se va întâmpla, ghețarul s-ar putea retrage rapid de-a lungul terenului în pantă, până la următoarea creastă majoră. Acest proces ar putea accelera pierderea gheții și ar face ca evoluția sa să fie mai dificil de anticipat.

Concluziile sugerează că riscurile asociate ghețarului ar fi putut fi subestimate. Deși o creștere suplimentară de aproximativ 3 centimetri a nivelului mării poate părea redusă, aceasta ar putea amplifica semnificativ efectele inundațiilor costiere, în special în zonele deja expuse la creșterea nivelului oceanelor.

„Rezultatele prevăd un risc mai mare de inundații costiere și o expunere mai mare la acestea decât se anticipa pentru următoarele decenii", a declarat Eric Rignot, unul dintre autorii studiului și profesor de științe ale sistemului terestru la UC Irvine.

Ted Scambos, cercetător științific senior la Centrul de Științe ale Pământului și Observație al Universității din Colorado Boulder, care nu a participat la cercetare, a apreciat că descoperirile ar putea reprezenta „un adevărat punct de cotitură pentru previziunile privind nivelul mării în ceea ce privește ghețarul Thwaites".

Cercetătorii avertizează însă că sunt necesare investigații suplimentare pentru a înțelege pe deplin procesele care au loc în zona de ancorare. În special, oamenii de știință au nevoie de observații directe din regiunea aflată sub ghețar, una dintre cele mai greu accesibile zone de pe planetă.

Robert Larter, geofizician marin la British Antarctic Survey, care nu a fost implicat în studiu, a subliniat că datele disponibile nu permit încă realizarea unor previziuni sigure privind ritmul pierderii gheții.

„Realitatea este că mai avem încă multe de aflat despre procesele din zona de ancorare pentru a putea face previziuni sigure cu privire la viteza cu care se va pierde gheața", a declarat el. Larter a adăugat că mediul de sub Thwaites este chiar mai complex decât sugerează studiul.

Următorul pas este obținerea unor măsurători directe ale modului în care apa oceanului circulă sub ghețar. Potrivit lui Rignot, cercetătorii intenționează să ajungă în zonă în 2028 pentru a instala instrumente care să înregistreze fluxurile de apă ce intră și ies din regiunea de ancorare.

„Suntem conștienți de impactul schimbărilor climatice asupra calotelor de gheață sensibile ale planetei noastre de zeci de ani", a declarat Rignot. El a adăugat că înțelegerea tot mai bună, dobândită în ultimii ani, a proceselor care au loc sub ghețari precum Thwaites provoacă o îngrijorare și mai mare.

Cercetătorul a subliniat că reducerea emisiilor care contribuie la încălzirea planetei rămâne esențială pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice. Totuși, chiar și în cazul unor reduceri ale poluării, creșterea nivelului mării va continua să fie influențată de schimbările deja produse.

„Chiar dacă o vom face, ne putem aștepta la un nivel mai ridicat al mării în viitor, ca urmare a daunelor care au fost deja provocate", a avertizat Rignot.