Elevul care a murit la școală, în timpul unei pauze, lăsat să aștepte salvarea două ore: "Era inconștient, a început să verse și pe gură, și pe nas"

Postat la: 21.05.2026 16:12 | Scris de: ZIUA NEWS

Elevul care a murit la școală, în timpul unei pauze, lăsat să aștepte salvarea două ore:

Un băiat în vârstă de aproximativ 14 ani, elev la școala din comuna Parincea, județul Bacău, a decedat ieri în timpul unei pauze, în ciuda eforturilor disperate ale cadrelor didactice de a-i acorda primul ajutor. Incidentul a reaprins nemulțumirile locuitorilor legate de sistemul de urgență, după ce în ultimele două săptămâni comuna a pierdut doi copii, iar ambulanța nu a ajuns la timp în niciunul dintre cazuri.

Tragedia a avut loc în timpul unei pauze. Conducerea școlii a anunțat autoritățile că un elev din clasa a VIII-a I s-a făcut rău. Din primele informații, copilul nu era cunoscut cu probleme medicale. Profesoara sa de sport a fost prima care a intervenit. „Am efectuat apelul către SMURD în fața școlii, la ora 5:05, după care am fugit lângă elev să acord primul ajutor, masaj cardiac concomitent cu respirație gură la gură. La 5:18 era inconștient, a început să verse și pe gură, și pe nas. I-am făcut masaj cardiac în continuare. Eu, fiind profa lui, nu am avut nicio adeverință medicală. Juca fotbal, era agil, sprinten, un copil aparent sănătos", a declarat profesoara de sport a copilului, potrivit Observator.

Disperarea a cuprins-o și fosta învățătoare a băiatului, Iuliana Roșu, care a încercat să obțină prin toate mijloacele trimiterea unui medic la fața locului. „Am implorat, am rugat, am amenințat. Se cunoștea din vocile noastre că eram disperați. Nepăsători, liniștiți: Nu avem, nu putem, e pe drum, nu e pe drum, e cu bolnav la spital, da, vine imediat. Colega mea țipa disperată să trimită un medic, că chiar îl plătim noi, numai să vină. Situația este că, dacă avea și 1% șanse, era șansa lui și a fost epuizată", a declarat Iuliana Roșu.

Martorii susțin că primul echipaj medical sosit la fața locului era format doar dintr-o asistentă, deși la apelul la 112 s-ar fi specificat că băiatul avea pulsul slab și exista posibilitatea să nu mai respire. Abia după aproape două ore a ajuns și un echipaj cu medic, care fusese plecat la un alt caz. Principala justificare invocată este că în județul Bacău există un singur medic pe ambulanță pentru tot județul. În ciuda tuturor eforturilor cadrelor medicale sosite ulterior, copilul nu a mai putut fi salvat, iar decesul a fost declarat.

Primarul comunei Parincea, Sorin Roșu, a exprimat public nemulțumirea comunității. „Suntem nemulțumiți pentru că în comună, în timp de două săptămâni, am pierdut doi copii, iar ambulanța nu ajunge niciodată în intervalul în care trebuie să ajungă", a declarat Sorin Roșu.

Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile fac verificări pentru a stabili dacă cineva poate fi tras la răspundere pentru moartea băiatului. Necropsia va stabili cu exactitate cauza decesului. Deocamdată există o ipoteză că elevul ar fi alunecat în timp ce mânca un sandvici și s-ar fi înecat. Însă, polițiștii nu exclud nicio altă variantă și continuă cercetările pentru a afla exact ce s-a întâmplat și care a fost cauza care a dus la această tragedie. Cadrele didactice de la școală au declarat că au intervenit imediat, au acordat primul ajutor și au solicitat sprijin medical prin 112.