Donald Trump este în miezul unui scandal uriaș: Și-a folosit funcția pentru a influența o mega tranzacție

Postat la: 10.03.2026 10:04 | Scris de: ZIUA NEWS

Donald Trump este în miezul unui scandal uriaș: Și-a folosit funcția pentru a influența o mega tranzacție

Preşedintele american Donald Trump a cumpărat obligaţiuni ale companiei Netflix în valoare de peste 1,1 milioane de dolari în ultimele trei luni, în perioada în care gigantul de streaming încerca fără succes să preia Warner Bros Discovery, potrivit declaraţiilor oficiale de avere publicate de autorităţile americane.

Documentele arată că Trump a cumpărat obligaţiuni Netflix de peste 500.000 de dolari în două tranzacţii realizate pe 12 şi 16 decembrie, iar ulterior a efectuat alte achiziţii de peste 600.000 de dolari, în două tranzacţii suplimentare, pe 2 şi 20 ianuarie. Casa Albă a indicat doar un interval al valorii investiţiei, estimat între puţin peste 1,1 milioane de dolari şi 2,25 milioane de dolari.

Achiziţiile au avut loc în timp ce preşedintele republican şi oficiali ai administraţiei sale criticau public Netflix şi puneau sub semnul întrebării dacă tranzacţia de preluare ar putea trece de controlul autorităţilor antitrust. De asemenea, administraţia a făcut presiuni pentru înlăturarea din consiliul de administraţie al Netflix a lui Susan Rice, fost consilier al preşedintelui democrat Barack Obama.

Nu este clar dacă Trump a obţinut profit sau a înregistrat pierderi din aceste obligaţiuni, care oferă o dobândă de 5,375% şi ajung la scadenţă în noiembrie 2029, deoarece documentele oficiale nu indică dacă sau când acestea au fost vândute.

La fel ca alţi preşedinţi americani, Trump este scutit de legile privind conflictul de interese care interzic altor oficiali din administraţia executivă să investească în companii care au afaceri cu guvernul. Se crede că obligaţiunile au fost cumpărate printr-un trust administrat de copiii săi.

"Activele preşedintelui Trump sunt într-un trust administrat de copiii săi. Nu există conflicte de interese", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly.

În urma tranzacţiei de preluare, compania rezultată ar fi avut datorii de aproximativ 85 de miliarde de dolari, ceea ce a pus imediat presiune asupra obligaţiunilor Netflix. Acestea erau tranzacţionate la aproximativ 1,03-1,04 dolari pentru fiecare dolar din valoarea nominală atunci când Trump le-a cumpărat în decembrie şi la începutul lunii ianuarie, potrivit datelor LSEG.

Pe 26 februarie, cu o zi înainte ca Netflix să renunţe la oferta pentru Warner Bros Discovery, obligaţiunile erau tranzacţionate la aproximativ 1,04 dolari pentru fiecare dolar din valoarea nominală. Ulterior au coborât din nou la aproximativ 1,03 dolari.

Trump a cumpărat şi obligaţiuni ale Warner Bros în valoare cuprinsă între 500.002 dolari şi 1 milion de dolari, în două tranzacţii realizate tot pe 12 şi 16 decembrie. La momentul achiziţiei, acestea erau tranzacţionate la aproximativ 91,75-92 de cenţi pentru fiecare dolar din valoarea nominală, iar în prezent valorează aproximativ 95 de cenţi pentru fiecare dolar. Dacă preşedintele le-a păstrat, investiţia ar fi acum profitabilă.

Trump a început să pună sub semnul întrebării viabilitatea fuziunii cu Netflix la câteva zile după anunţul tranzacţiei, pe 5 decembrie, afirmând că o concentrare prea mare de putere pe piaţă "ar putea reprezenta o problemă".

Compania Paramount, condusă de fiul aliatului lui Trump şi mare donator republican Larry Ellison, a lansat public oferta de preluare pe 8 decembrie, declanşând o competiţie între companii. Ellison a garantat personal peste 40 de miliarde de dolari, susţinuţi de participaţiile sale la Oracle, pentru a sprijini tranzacţia.

Netflix a renunţat la ofertă după ce Paramount a câştigat licitaţia cu o ofertă de 110 miliarde de dolari, în urmă cu aproximativ două săptămâni. Tranzacţia Paramount va fi susţinută de datorii noi de aproximativ 39 de miliarde de dolari, finanţate de Bank of America, Citigroup şi Apollo.

Cele mai recente declaraţii de avere publicate de Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA, datate 27 februarie, au fost făcute publice săptămâna trecută.

Trump, investitor imobiliar, a declarat anterior active de peste 1 miliard de dolari şi deţine interese de afaceri în domenii precum criptomonede, cluburi de golf şi acorduri de licenţiere. Investiţiile sale în companii aflate sub supravegherea administraţiei sale ar putea ridica însă întrebări de natură etică.