De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți

Postat la: 05.10.2026 14:19 | Scris de: ZIUA NEWS

De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți

Bolile cardiovasculare (BCV) nu se anunță întotdeauna printr-o durere puternică în piept, iar uneori primul semnal pe care-l luăm în seamă este chiar infarctul.

România este printre cele mai afectate țări din Uniunea Europeană de bolile cardiovasculare. Un deces din două, la noi în țară, este pus pe seama acestor boli, rata mortalității prin BCV fiind în România de 2,5 ori mai mare decât media UE.

Cazuri de atac vascular cerebral și infarct miocardic se manifestă la pacienți din ce în ce mai tineri, deși până la 80% din bolile cardiovasculare pot fi prevenite prin intervenții timpurii asupra factorilor de risc comportamentali și de mediu cum sunt: consumul de tutun, alimentația bogată în sare, zahăr și grăsimi trans, sedentarismul, consumul de alcool și poluarea aerului.

„Bolile cardiovasculare pot fi ascunse la vedere"

Uneori, semnalele bolilor cardiovasculare sunt comune diverselor situații pe care le putem trăi: oboseală neobișnuită, palpitaţii, respiraţie dificilă la efort sau un disconfort pe care îl punem pe seama stresului. Alteori, hipertensiunea şi alţi factori de risc evoluează chiar fără simptome. Campania din 2026 a Federaţiei Mondiale a Inimii atrage atenţia asupra acestor semne care pot trece neobservate şi care, în anumite situaţii, pot ascunde o urgenţă medicală.

O stare de oboseală care persistă, palpitații apărute fără o explicație clară sau senzația că respiri mai greu decât de obicei pot părea probleme banale. Pot fi puse pe seama unei perioade aglomerate, a lipsei de somn sau a vârstei. Dar, atunci când sunt noi, neobișnuite ori se repetă, trebuie discutate cu un medic.

Acesta este și mesajul campaniei din 2026, lansată de Federația Mondială a Inimii (WHF) și preluată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP): „Nu rata nicio bătaie a inimii tale!". Inițiativa pune accent pe simptomele bolilor cardiovasculare care pot rămâne neobservate sau pot fi ignorate până când este prea târziu.

„Bolile cardiovasculare pot fi ascunse la vedere", avertizează Federația Mondială a Inimii, în prezentarea campaniei. Organizația atrage atenția că multe semne nu sunt recunoscute, iar unele afecțiuni pot evolua fără simptome evidente.

Când trebuie să ne îngrijorăm

INSP recomandă populației să fie atentă la „stările neobișnuite de oboseală, palpitațiile, lipsa de aer la efort sau disconfortul toracic". Aceste manifestări nu înseamnă automat că există o boală de inimă, dar nu ar trebui ignorate dacă sunt noi, persistente, se agravează sau apar împreună.

Unul dintre motivele pentru care simptomele pot fi trecute cu vederea este că nu seamănă întotdeauna cu imaginea clasică a infarctului. Nu toate persoanele au o durere violentă în piept și nu toate se prăbușesc brusc. Unele pot resimți doar o presiune sau un disconfort, o stare de rău ori o oboseală neobișnuită.

Potrivit American Heart Association, simptomele infarctului pot fi diferite de la o persoană la alta. Organizația menționează că acestea pot include „presiune sau disconfort în piept", dureri în partea superioară a corpului, dificultăți de respirație, greață, oboseală sau amețeală. Uneori, simptomele pot fi ușoare sau pot să apară și să dispară.

Printre semnele care pot însoți un infarct se numără: presiune, strângere sau durere în centrul pieptului, care durează câteva minute ori revine; durere sau disconfort în unul sau ambele brațe, spate, gât, maxilar ori stomac; lipsă de aer, cu sau fără disconfort toracic; transpirații reci, greață sau senzație de amețeală; oboseală neobișnuită, slăbiciune sau o stare generală inexplicabilă de rău.

Nu înseamnă că orice palpitație sau episod de oboseală este un infarct, dar simptomele trebuie interpretate în context. O manifestare bruscă și severă nu trebuie tratată acasă, prin așteptare.

La femei, semnele pot fi confundate mai ușor cu alte probleme

Durerea sau disconfortul în piept este un simptom frecvent al infarctului atât la femei, cât și la bărbați. Totuși, femeile pot avea și manifestări mai puțin asociate în mod obișnuit cu o urgență cardiacă: oboseală extremă, greață, dificultăți de respirație sau dureri în spate, umăr și maxilar.

American Heart Association avertizează că femeile pot pune uneori aceste simptome pe seama unor probleme mai puțin grave, precum refluxul gastric, gripa sau îmbătrânirea. „Chiar și atunci când semnele sunt subtile, consecințele pot fi fatale", arată organizația, dacă persoana nu primește ajutor la timp.

Într-un material dedicat simptomelor infarctului la femei, American Heart Association enumeră, pe lângă disconfortul toracic, dificultățile de respirație, transpirațiile reci, greața și amețeala. Femeile pot resimți și o oboseală sau o slăbiciune neobișnuită.

Hipertensiunea care se dezvoltă în tăcere

Unele dintre cele mai importante riscuri pentru inimă nu dau semnale ușor de recunoscut. Hipertensiunea arterială poate evolua fără simptome, la fel ca valorile crescute ale colesterolului sau glicemiei. O persoană se poate simți bine, deși riscul cardiovascular este crescut.

De ce poziția în timpul somnului are un impact direct asupra sănătății inimii și stomacului
Datele prezentate de INSP arată amploarea problemei în România: aproximativ 6,6 milioane de persoane suferă de hipertensiune arterială, însă doar 68% sunt diagnosticate. Dintre acestea, 59% sunt tratate, iar numai 30% au valorile tensionale controlate prin tratament.

Faptul că nu avem dureri sau nu simțim că „ceva este în neregulă" nu este o garanție că inima și vasele de sânge sunt sănătoase. De aceea, măsurarea tensiunii și verificarea periodică a colesterolului și glicemiei sunt importante chiar și în lipsa simptomelor.

INSP mai arată că, în România, aproximativ una din două persoane a murit în 2023 din cauza unei boli a aparatului circulator, iar rata mortalității cardiovasculare este de 2,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene.

La nivel global, bolile cardiovasculare provoacă aproximativ 20 de milioane de decese anual, potrivit Federației Mondiale a Inimii și Organizației Mondiale a Sănătății. Peste 85% dintre aceste decese sunt provocate de infarct și accident vascular cerebral, conform datelor citate de INSP.

Obezitatea și sedentarismul, deși nu dor, cresc riscul

Campania din acest an pune în centrul atenției și obezitatea, pe care INSP o descrie, pe baza Raportului Mondial al Inimii 2025, drept „o boală cronică recidivantă" care contribuie la apariția hipertensiunii arteriale, insuficienței cardiace și aterosclerozei.

Raportul Federației Mondiale a Inimii estimează că un indice de masă corporală (IMC) ridicat este asociat cu 3,7 milioane de decese anual, iar aproximativ 10% dintre decesele cardiovasculare globale sunt atribuite acestui factor. Obezitatea este influențată de factori biologici, sociali și de mediu, iar stigmatizarea poate împiedica accesul la sprijin medical, semnalează specialiștii în sănătate publică.

Deși datele și în prezent sunt îngrijorătoare, previziunile pentru 2050 descriu o situație alarmantă. Copiii care trăiesc cu un IMC ridicat au un risc cu 40% mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare la vârsta maturității comparativ cu semenii lor. Prevalența obezității la copiii cu vârste între 5-19 ani a crescut de la 1,7% în 1990 la 6,9% în 2022 pentru fete și de la 2,1% la 9,3% pentru băieți. Prevalența obezității la adulți s-a triplat la bărbați din 1990 până în 2022 (de la 4,8% la 14%) iar la femei a fost mai mult decât dublată (de la 8,8% la 18,5%). Dacă tendințele actuale persistă, până în anul 2050, aproape 2 din 3 adulți cu vârsta de peste 25 de ani vor fi supraponderali sau vor suferi de obezitate.

Pe lângă obezitate, printre factorii de risc cardiovascular se numără: fumatul, alimentația bogată în sare, zahăr și grăsimi trans, sedentarismul, consumul nociv de alcool și poluarea aerului. INSP arată că până la 80% dintre bolile cardiovasculare pot fi prevenite prin intervenții timpurii asupra factorilor de risc comportamentali și de mediu.

Când trebuie sunat la 112

Există o diferență între simptomele care justifică o evaluare medicală și semnele unei posibile urgențe. O oboseală persistentă sau palpitațiile recurente trebuie discutate cu medicul, dar o durere sau presiune în piept, dificultatea bruscă de respirație, transpirațiile reci, greața ori amețeala apărute brusc pot indica un infarct.

Atac de panică sau infarct? Simptomele care pot induce în eroare și diferențele care îți pot salva viața
În cazul unui accident vascular cerebral, semnele apar de regulă brusc: slăbiciune sau amorțeală pe o parte a corpului, asimetrie facială, tulburări de vorbire, pierderea echilibrului sau modificări ale vederii. Dacă apare oricare dintre aceste manifestări, trebuie apelat imediat 112, chiar dacă simptomele se ameliorează.

Ce putem face înainte să apară o urgență

Specialiștii în sănătate publică ne recomandă o vizită anuală la medicul de familie pentru măsurarea tensiunii arteriale și verificarea profilului lipidic, a glicemiei și a indicelui de masă corporală, pentru că una dintre cele mai periculoase capcane este așteptarea simptomelor. Hipertensiunea și colesterolul crescut pot să nu provoace niciun semn clar. O persoană se poate simți bine și totuși să aibă valori care îi cresc riscul de infarct sau AVC.

De aceea, controalele preventive sunt importante chiar și în absența unor manifestări. INSP recomandă evaluarea riscului cardiovascular și verificarea parametrilor metabolici, precum profilul lipidic și glicemia. Consultația preventivă la medic este importantă începând de la 40 de ani, iar persoanele cu factori de risc sau antecedente familiale pot avea nevoie de evaluare mai devreme, la recomandarea medicului.

Putem de asemenea să facem schimbări mici, dar integrate în comportamentul zilnic, care în final vor contribui la îmbunătățirea sănătății: reducerea consumului de sare și zahăr, renunțarea la fumat și minimum 30 de minute de mișcare zilnică.

„Fiecare pas poate face o mare diferență", transmite INSP în mesajul dedicat Zilei Mondiale a Inimii. Iar primul pas poate fi să nu punem automat oboseala, palpitațiile sau lipsa de aer pe seama unei zile proaste.