Ce au mai descoperit cercetătorii: Prietenii imaginari din copilărie ar putea avea legătură cu un fenomen straniu la vârsta adultă

Prietenii imaginari pe care unii copii îi inventează în timpul jocurilor ar putea avea o legătură neașteptată cu o experiență pe care unii oameni o trăiesc la maturitate: senzația că mai este cineva în apropiere, deși nu există indicii clare că o altă persoană se află acolo. Un studiu recent sugerează că ambele experiențe ar putea avea legătură cu felul în care creierul percepe corpul și spațiul din jur.

Pentru a investiga această posibilă asociere, cercetătorii au analizat amintirile adulților care au avut prieteni imaginari în copilărie. Aceștia au fost întrebați despre experiențele din acea perioadă, inclusiv despre locul în care își imaginau că se află companionii lor.

Studiul a inclus 185 de adulți recrutați prin intermediul Universității de Economie din Izmir, Turcia, care nu au raportat diagnostice psihiatrice sau neurologice. Dintre aceștia, 45 și-au amintit că au avut un prieten imaginar în copilărie, potrivit Science Alert.

Participanții au completat un chestionar despre frecvența cu care au simțit, în luna precedentă, că o altă prezență se află în apropiere, fără să existe dovezi senzoriale clare. Persoanele care își aminteau de prieteni imaginari au obținut un scor mediu de 25,51 puncte, comparativ cu 20,07 puncte în grupul celor care nu au raportat astfel de experiențe în copilărie. Scorurile mai mari indicau apariția mai frecventă a senzației de prezență.

Rezultatele arată o asociere între cele două experiențe, însă nu demonstrează că prietenii imaginari din copilărie provoacă senzația de prezență la vârsta adultă.

Unde își imaginau copiii că se află prietenii lor

Cercetătorii au identificat și un tipar în amintirile participanților. Prietenii imaginari erau descriși cel mai adesea ca aflându-se în fața corpului sau în imediata apropiere a acestuia.

Din cele 114 estimări ale distanței la care ar fi fost percepuți companionii imaginari, 76 îi plasau la cel mult 70 de centimetri distanță. Aproximativ două treimi dintre estimări se încadrau astfel în zona din jurul corpului cunoscută drept spațiu peripersonal.

Acesta reprezintă spațiul apropiat în care interacționăm cu obiectele și cu alte persoane, de exemplu atunci când întindem mâna, atingem ceva sau ne apropiem de cineva.

Potrivit cercetătorilor, prietenii imaginari ar putea fi legați de modul în care creierul construiește o reprezentare a corpului și a mediului înconjurător, atribuind unui partener imaginar o poziție precisă în spațiul din apropiere.

Cum poate creierul să creeze senzația că mai este cineva lângă noi

Experimente anterioare au oferit indicii despre felul în care semnalele corporale pot contribui la apariția senzației că o altă persoană se află în apropiere.

În cadrul unor experimente cu roboți, participanții își mișcau mâinile în timp ce un robot le atingea spatele. Atunci când cercetătorii introduceau o scurtă întârziere între mișcare și atingere, unii participanți raportau senzația că o altă persoană se află în spatele lor.

O explicație propusă de cercetători este că neconcordanța dintre semnalele senzoriale ar putea determina creierul să interpreteze senzațiile produse de propriile acțiuni ca și cum ar proveni de la altcineva.

Noul studiu sugerează că prietenii imaginari din copilărie și senzația de prezență întâlnită la unii adulți ar putea avea legătură cu mecanisme similare de percepție a corpului și a spațiului. Există însă și o diferență: în amintirile din copilărie, companionii imaginari apăreau de regulă în fața persoanei sau lângă aceasta, în timp ce studiile anterioare au asociat senzația de prezență la adulți mai ales cu zona din spatele corpului sau din apropierea lui.

Cercetătorii presupun că această diferență ar putea reflecta contexte distincte. Un prieten imaginar este adesea integrat în jocuri și conversații față în față, în timp ce senzația unei prezențe în spate ar putea apărea atunci când o persoană interpretează semnale corporale ambigue, fără să poată verifica imediat vizual sursa lor. Aceste explicații rămân însă ipoteze, nefiind testate direct în cadrul studiului.

Ce nu demonstrează cercetarea

Rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Studiul s-a bazat pe amintirile adulților despre copilărie, nu pe observarea copiilor în timp. Prin urmare, cercetătorii nu pot stabili dacă experiența prietenilor imaginari influențează în mod direct percepțiile de la maturitate.

În plus, participanții proveneau dintr-o singură universitate, majoritatea erau femei, iar faptul că știau tema cercetării ar fi putut influența răspunsurile. Autorii avertizează că asocierea ar putea fi mai redusă dacă studiul ar fi repetat în condiții în care participanții nu ar cunoaște de la început subiectul investigat.

Cercetarea nu reprezintă o dovadă a existenței fantomelor sau a unor prezențe supranaturale. Ea oferă, în schimb, o posibilă direcție pentru înțelegerea modului în care creierul ne face să simțim că împărțim spațiul cu cineva, chiar și atunci când suntem singuri.

Pentru a clarifica această legătură, cercetătorii consideră că ar fi utile studii care să urmărească aceiași copii de-a lungul timpului, pentru a vedea dacă mecanismele asociate prietenilor imaginari persistă la maturitate și cum se modifică odată cu dezvoltarea.

Studiul a fost publicat în revista științifică Consciousness and Cognition.