Avionul Ursulei von der Leyen, forțat să aterizeze la Plovdiv - Se bănuiește o interferență rusească
Postat la: 01.09.2025 13:31 | Scris de: ZIUA NEWS

Un atac de interferență suspectat a fi orchestrat de Rusia a dezactivat duminică sistemele GPS ale unui aeroport din Bulgaria și a obligat avionul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să aterizeze la Plovdiv, scrie luni Financial Times.
Potrivit sursei citate, piloții aeronavei au fost nevoiți să folosească hărți pe hârtie pentru aterizare. Von der Leyen se afla într-o vizită oficială la granița Poloniei cu Belarus, alături de premierul polonez Donald Tusk, în contextul tensiunilor crescute din regiune. Incidentul marchează un nou exemplu din presupusul război electronic atribuit Moscovei, care de mai multe luni afectează comunicațiile și navigația GPS în estul Europei.