Accident cu ambulanța în Dâmbovița, trei pacienți au fost răniți
Postat la: 04.07.2019 14:34 | Scris de: ZIUA NEWS
Un accident în care a fost implicată o ambulanță s-a petrecut, joi dimineață, în Dâmbovița. Șoferul a pierdut controlul salvării și a intrat într-un gard. În autospecială se aflau pacienți care mergeau la dializă.
Accidentul a avut loc în localitatea dâmbovițeană Brezoaele. Din primele date, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers, conducătorul ambulanței, un bărbat din București, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi izbit de gardul unui imobil. Mașina a fost puternic avariată și, din impact, trei pacienți din ambulanță au suferit vătămări corporale ușoare și au fost transportați la spital. Este vorba de o autospecială pentru dializă.