Virginia Ruzici și-a ales favoriții la câștigarea Roland Garros după ce Rafael Nadal s-a retras
Postat la: 30.05.2023 01:49 | Scris de: ZIUA NEWS
Fosta mare jucătoarea de tenis din România, Virginia Ruzici, și-a ales favoriții la câștigarea Roland Garros, turneu de Grand Slam care a debutat în acest an fără Rafael Nadal, jucător ce s-a impus de 14 ori la Openul Franței.
În absența lui Rafael Nadal, Ruzici a afirmat că vede un turneu mult mai deschis și anticipează și o revenire de formă a lui Novak Djokovic, care nu a impresionat în acest sezon pe zgură. Ea crede că prima săptămână va fi dificilă chiar și pentru cei mai buni jucători, având în vedere condițiile de la Roland Garros.
"Turneul va fi mult mai deschis în absența lui Nadal. Noile generații bat la ușă, dar cred că Djokovic va fi mai bun la Paris decât a fost la Roma, are încă timp la dispoziție pentru a-și pune la punct anumite lucruri, este capabil de orice. Într-un turneu de Grand Slam după părerea mea, prima săptămână poate fi mai dificilă decât a doua pentru că abia începi să simți mingea, terenul, dacă ai meciuri mai lungi sunt benefice, trebuie să treci și prin situații delicate ca să fii mai tare psihologic spre sfârșitul turneului", a spus Virginia Ruzici pentru Gazeta Sporturilor.
Ea consideră că Alcaraz va fi principalul favorit la masculin, dar că mai pot apărea și alte surprize precum Daniil Medvedev, Jack Sinner ori Stefanos Tsitsipas. În plus, Djokovic rămâne tot timpul un pretendent la marele trofeu.
"Alcaraz rămâne favoritul numărul unu, a crescut pe zgură, are un tenis exploziv, dar și cu fizicul necesar pentru această suprafață, este extrem de bine pregătit, înfrângerea lui la Roma a fost un mic accident, mi s-a părut un pic obosit. Medvedev - totul este posibil, Sinner - are talent și un potențial ridicat. Tsitsipas este un outsider interesant, a acumulat încredere la Roma. Joacă bine pe zgură, simte bine suprafața, are tot ce trebuie, anduranță, joc de picioare, lovituri puse la punct, bun și în apărare, și în ofensivă, îl văd un protagonist important", a mai spus Virginia Ruzici.
Spusele Virginiei Ruzici sunt confirmate și de cotele la pariuri tenis, unde Carlos Alcaraz pornește cu prima șansă și are cota 2.35 din partea bookmakerilor. Șansa a doua o are Novak Djokovic, cu cota 3.00, în timp ce Holger Rune este favoritul numărul patru, cu cota 12.00, la fel ca Jannik Sinner și Stefanos Tsitsipas. Andrey Rublev are cota 29.00 pentru un succes la Roland Garros.
Mizează pe Iga Swiatek la feminin
În ce privește competiția feminină, Virginia Ruzici se așteaptă la un duel care pornește cu Iga Swiatek favorită, dar le vede periculoase pe Aryna Sabalenka și Elena Rybakina, două jucătoare cu rezultate bune în acest sezon de zgură.
"Iga Swiatek este o jucătoare excelentă de zgură, rămâne favorita numărul unul, chiar dacă în ultima vreme a avut și unele înfrângeri. Apoi, mie îmi place foarte mult Rybakina, cred că are un potențial enorm de a câștiga și alte Grand Slam-uri. Pe zgura de la Paris, care este mai lentă, poate că Swiatek rămâne favorită, alături de Rybakina și Sabalenka, se vor bate între ele. Ele trei, pentru mine, sunt cele care s-au detașat prin rezultatele lor anul acesta", a comentat Ruzici.
Iga Swiatek este și la pariuri principala favorită la câștigarea turneului, cu cota 1.75. Ea este urmată de Aryna Sabalenka (cota 5.00), Elena Rybakina (cota 7.00), Barbora Krejcikova (cota 16.00) și Ons Jabeur (cota 18.00). Poloneza are două titluri până acum câștigate la Roland Garros, la edițiile din 2020 și 2022.
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.