Vedetă de la Juventus, testată a patra oară pozitiv la Covid-19

Postat la: 29.04.2020 11:30 | Scris de: ZIUA NEWS

Vedetă de la Juventus, testată a patra oară pozitiv la Covid-19

Al patrulea test efectuat la Covid-19 într-o lună și jumătate a fost tot pozitiv pentru Paulo Dybala, una dintre vedetele celor de la Juventus Torino, informează AS.com.

Primul test efectuat de jucătorul argentinian a avut loc pe 21 martie, iar atunci Dybala și prietena acestuia au fost depistați pozitiv la coronavirus. "Acum sunt mai bine după ce am suferit zilele trecute. Încerc să mă antrenez, până acum nu am fost capabil. Respiram cu greutate, mi se tăia răsuflarea după 5 minute, nu mai aveam aer dacă voiam să mă pregătesc fizic. Mă durea tot corpul, toți mușchii mă dureau".

De la campioana Italiei au mai fost depistați pozitiv Rugani și Matuidi, dar ambii s-au vindecat între timp. Bătrâna Doamnă va începe antrenamentele pe 4 mai, iar în condițiile actuale Dybala nu va putea lua parte la acestea. În actualul sezon, argentinianul a bifat 34 de meciuri și a reușit 13 goluri. Conform jurnaliștilor spanioli, Dybala este asimptomatic în aceste momente și își va continua izolarea la casa sa din Torino. Dybala a sosit la Juventus în 2014, fiind transferat de la Palermo. A îmbrăcat de 216 ori tricoul lui Juve, reușind în acest timp 91 de goluri și 36 de pase decisive.