România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Postat la: 26.06.2024 21:20 | Scris de: ZIUA NEWS

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei.

Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc. Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.
CALIFICARE! România termină la egalitate, 1-1 cu Slovacia și se califică în optimi. România termină pe primul loc în grupă!
UPDATE minutul 90+3: Dublă schimbare la slovaci, iese și autorul golului, Duda, care tocmai primise un cartonaș galben.
UPDATE minutul 90 - Se arată trei minute de prelungiri de la margine.
UPDATE minutul 88 - George Pușcaș primește cartonaș galben după o intervenție cu talpa înainte.
UPDATE minutul 84 - Un joc încâlcit, slovacii au inițiativa, însă apărarea României funcționează perfect. Egalitatea se menține și în meciul dintre Ucraina și Belgia, România fiind în acest moment pe primul loc în grupă.
UPDATE ora 20.40 - Premierul Marcel Ciolacu urmărește partida din tribune, alături de președintele FRF.

UPDATE minutul 70 - Dublă schimbare și la slovaci. Ies Strelec și Haraslin și intră Bozenik și Suslov. S-a oprit ploaia la Frankfurt.

UPDATE minutul 69: România are o perioadă lungă de posesie, jucătorii români sunt periculoși în zona de 16-25 de metri, însă evită să finalizeze.
UPDATE minutul 67: Dublă schimbare în naționala noastră, au intrat Dennis Man și George Pușcaș, au părăsit gazonul Ianis Hagi și Drăguș.
UPDATE minutul 64: Florin Niță intervine excelent și respinge cu piciorul șutul periculos al lui Strelec.
UPDATE minutul 61 - Acțiune prelungită de atac a României, e panică în careul slovacilor, în cele din urmă Denis Drăguș șutează periculos, însă mingea trece puțin peste poartă. Plouă torențial la Frankfurt.
UPDATE minutul 58: Schimbare în tabăra României. Părăsește gazonul Florinel Coman, intră Deian Sorescu.
UPDATE minutul 55 - Arbitrul îi arată cartonașul galben antrenorului Edi Iordănescu.
UPDATE minutul 54 - Slovacii au început tare repriza, cu o serie de acțiuni periculoase. Niță a salvat situația de două ori, după bâlbe în apărarea noastră.
UPDATE ora 20.05: A început repriza a doua. Nu sunt schimbări în cele două formații. La Frankfurt a început să plouă.
UPDATE ora 19.53 - Statisticile primei reprize:
Posesie: Slovacia 54%, România 46%
Ocazii de gol: Slovacia 8, România 7
Șuturi pe poartă: Slovacia 2, România 4
Faulturi: Slovacia 6, România 4
Cornere: Slovacia 3, România 0
Cartonaje galbene: Slovacia 0, România 2
Pase: Slocavia 253, România 199
Pase reușite: Slovacia 204, România 151
UPDATE ora 19.52 - Ucraina și Belgia sunt la egalitate la pauză, 0-0.
UDATE ora 19.51 - Cum s-a trăit la Ateneu golul egalizator:
UPDATE ora 19.50: Este pauză la Frankfurt.
UPDATE minutul 45+3: Bancu ia și el un galben și nu va juca în optimi în caz de calificare.
UPDATE minutul 45: Burcă primește cartonaș galben pentru un fault.
UPDATE minutul 38 - Răzvan Marin egalează din penalty!
UPDATE minutul 35 - Penalty pentru România! Ianis Hagi a fost faultat, arbitrul a dictat inițial lovitură liberă de la marginea careului, însă în urma intervenției VAR decizia este schimbată în penalty.
UPDATE minutul 30 - Românii nu își revin, Slovacia are în continuare inițiativa.
UPDATE minutul 25 - O centrare îl găsește pe Duda nemarcat în careu, care marchează cu capul. Este 1-0 pentru Slovacia. La acest scor, România este eliminată. Belgia și Ucraina sunt în continuare la egalitate, 0-0.
UPDATE minutul 24 - Stanciu șutează de la 20 de metri, lateral stânga, încă minge ajunge în brațele portarului slovac.
UPDATE minutul 22 - Slovacii au o ocazie mare. Lovitură liberă de pe partea stângă, mingea este deviată în careu și trece pe lângă bara din dreapta.
UPDATE minutul 14 - Răzvan Marin execută o lovitură liberă de la distanţă, peste 30 de metri, spre poartă. Mingea zboară cu centimetri pe lângă bara din partea stângă.
UPDATE minutul 11 - Dublă ocazie uriașă pentru România. Rațiu șutează din stânga, din interiorul careului, spre colțul lung. însă portarul se întinde și reușește să respingă. Mingea ajunge la Ianis Hagi, care șutează în forță peste poartă.
UPDATE minutul 8 - Slovacii au început în forță, însă după primele două minute România a preluat inițiativa. Ambele echipe au avut acțiuni periculoase, slovacii fiind ceva mai periculoși, inclusiv dintr-un prim corner.
UPDATE 19.00 - Fluier de start, a început meciul decisiv!
UPDATE 18.45 - Prezentarea echipei României pe stadion.
UPDATE 18.30 - Mama, sora și iubita lui Radu Drăgușin sunt prezente la meci. Mama fundașului naționalei este Svetlana Drăgușin, fostă mare baschetbalistă.

UPDATE ora 18.20 - Tricolorii au ieșit la încălzire.
UPDATE ora 18.18 - Actorul Mihai Bobonete, printre suporterii de pe stadion.
content-image

UPDATE ora 18.15 - Atmosferă tot mai animată în tribune, cu o oră înainte de începerea meciului.
UPDATE ora 18.00 - Echipa trimisă în teren de selecționerul Slovaciei:
Slovacia: Dubravka - Duda, Hancko, Haraslin, Kucka, Lobotka, Pekarik, Schranz, Skriniar, Strelec, Vavro

Rezerve: Benes, Bero, Bozenik, De Marco, Duris, Gyomber, Hrosovsky, Kosa, Obert, Ravas, Rigo, Rigo, Rodak, Sauer, Suslov, Tupta

Selecționer: Francesco Calzona

UPDATE ora 17.45 - Două modificări în echipa de start a României: Man și Mihăilă rămân pe bancă.
ROMÂNIA: 1. Niță - 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 6. M. Marin, 10. Hagi, 11. Bancu, 15. Burcă, 17. Coman, 18. R. Marin, 19. Drăguș, 21. Stanciu-cpt. Selecționer: Edward Iordănescu

Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu - 4. Rus, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 13. Mihăilă, 14. Olaru, 20. Man, 22. Mogoș, 23. Sorescu, 24. Racovițan, 25. Bîrligea, 26. Șut

UPDATE ora 17.30 - Tricolorii au ajuns la stadion, fiind întâmpinați de suporteri.

UPDATE ora 17.25: Arbitru: Daniel Siebert (GER). Asistenți: Jan Seidel, Rafael Foltyn (GER). Al patrulea oficial: Felix Zwayer (GER). Arbitru VAR: Bastian Dankert (GER). Asistenți VAR: Christian Dingert (GER), Massimiliano Irrati (ITA).
UPDATE ora 17.15 - Distracție și voie bună printre suporterii români, pe străzile din Frankfurt, cu mai puțin de două ore înainte de meci.
UPDATE ora 17.00 - Tricolorii au plecat spre stadion.
UPDATE 26 iunie, ora 15:58: Fanii români fac o atmosferă senzațională în Frankfurt

Suporterii prezenți în Frankfurt cântă și se distrează în piețele din Frankfurt. Atmosfera este una de sărbtătoare.

UPDATE 26 iunie, ora 15:55: Inteligența artificială consideră România favorită

Statisticienii de la Opta au folosit celebrul lor supercomputer pentru a prezice ce se va întâmpla la meciul de la Frankfurt.

Inteligența artificială a cotat-o pe România cu 42,2% șanse la victorie. Slovacia ar avea 31,9% șanse la câștig, în timp ce o remiză are 25,9%.

Astfel, algoritmul care ia în calcul factori precum forma echipelor, valoarea jucătorilor și istoricul confruntărilor directe, dar nu numai, o consideră pe România drept favorită în duelul decisiv pentru calificarea în optimi.

UPDATE 26 iunie, ora 15:45: Căpitanul Slovaciei îl laudă pe Nicolae Stanciu, căpitanul României

"Stanciu a fost colegul meu la Slavia, iar acum este un fotbalist emblematic al României. La fel era și la Slavia. În ultimii ani, este cel mai bun fotbalist din țara sa, e un jucător faimos. A marcat un gol senzațional contra Ucrainei, iar aceasta este calitatea sa principală. Va fi dificil să ne apărăm contra lui. Nu trebuie să îi dăm spațiu și nu trebuie să îl lăsăm în poziții de a șuta.

Cum m-am înțeles cu Stanciu? Excelent. Era căpitanul nostru, mă ajuta pe teren, mă punea în situații excelente de a marca. Nici până acum nu am reușit să îl înlocuim în echipă așa cum se cuvine. Mulți fani ai Slaviei încă sunt afectați de plecarea lui. Sper să nu mă întristeze și pe mine acum.

România are un joc rapid și combinativ. A avut o prestația excelentă contra Ucrainei, dar și contra Belgiei, chiar dacă a pierdut. Totuși, și noi ne-am arătat calitățile împotriva Belgiei, meci pe care l-am câștigat. Avem trei puncte în grupă, la fel ca toate celelalte adversare, așa că totul este deschis", a declarat Ivan Schranz, conform sport.ro, care citează Pravda.

UPDATE 26 iunie, ora 15:05: Mesaj emoționant transmis de militarii români Naționalei de fotbal înaintea meciului cu Slovacia

Mesaj emoționant transmis de militarii români, unii dintre ei aflați în misiune peste hotare, miercuri, jucătorilor de la Naționala de fotbal a României, înaintea meciului cu Slovacia.

Au transmis mesaje de încurajare, într-un clip video postat pe site-ul Federației Române de Fotbal, militari români aflați în Polonia, Spania sau Republica Centrafricană.

„Victorie", au strigat într-un glas militarii din Sibiu, întrebați fiind ce așteptări au de la echipa națională.

Un mesaj special a fost transmis și de la bordul Navei școală Mircea. Un altul a fost transmis de cei care au participat la acțiunea Invictus, prin care drapelul României a fost dus pe Vârful Negoiu.

România joacă miercuri de la ora 19.00 partida cu Slovacia, un meci decisiv pentru calificarea în optimile Euro 2024.

UPDATE 26 iunie, ora 14:40: Echipele probabile pentru Slovacia - România:

Slovacia (4-3-3): Dubravka - Pekarik, Vavro, Skriniar, Hancko - Kucka, Lobotka, Duda - Schranz, Bozenik, Haraslin

Ratează următorul meci dacă primește „galben": Schranz

România (4-3-3): Niță - Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu - R. Marin, M. Marin, Stanciu - Man, Draguș, Fl. Coman

Ratează următorul meci dacă primesc „galben": Bancu, R. Marin, M. Marin

UPDATE 26 iunie, ora 14:00: Suporterii au încredere totală în jucătorii antrenați de Edward Iordănescu. Românii au transmis mesaje de încurajare "tricolorilor" înainte de duelul de foc cu Slovacia.

UPDATE 26 iunie, ora 13:45: Românii fac spectacol pe străzile din Frankfurt

Cu ore bune înainte de partida decisivă pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, suporterii români au invadat deja Frankfurt-ul, locul unde se va disputa ultima partidă din Grupa E. Orașul-port de pe Main este "colorat" în galben pentru ziua de 26 iunie, iar fundalul sonor este dominat de ritmurile celebrei "Ciuleandra", conform Gsp.ro.

UPDATE 26 iunie, ora 13:25: Marcel Ciolacu se pregătește de meciul decivisv pentru calificarea României în "optimi" la Euro 2024

Premierul se află la Frankfurt și se pregătește să asiste la partida România-Slovacia din această seară. Marcel Ciolacu a dat chiar și un pronostic și a spus că "tricolorii" vor câștiga partida cu scorul de 2-0.

UPDATE 26 iunie, ora 13:05: Tricolorii s-au plimbat câteva minute în faţa hotelului şi au interacţionat cu fanii, înainte de România - Slovacia

Jucătorii echipei naţionale s-au plimbat câteva minute în preajma hotelului din Frankfurt, unde sunt cazaţi pentru meciul cu Slovacia, şi au interacţionat cu fanii veniţi să-i încurajeze.

"Tricolorii au ieşit preţ de câteva minute să se relaxeze la aer în preajma hotelului şi au interacţionat cu suporterii români veniţi să îi încurajeze înaintea meciului cu Slovacia! Mereu împreună!", anunţă FRF.

Tricolorii au nevoie de cel puţin o remiză pentru calificarea în optimi
În prezent, "Tricolorii" ocupă prima poziție în Grupa E, însă toate echipele au același număr de puncte. Astfel, oricare echipă se poate califica sau poate fi eliminată în urma ultimei runde, care include meciurile Slovacia - România și Ucraina - Belgia.

Dacă România pierde în fața Slovaciei și Belgia câștigă împotriva Ucrainei, România va termina pe locul trei în grupă. Pentru a avansa în competiție, va trebui să se numere printre cele mai bune patru echipe de pe locul trei.

Cu 3 puncte și un golaveraj de +1, România este într-o poziție favorabilă. Ungaria (3 puncte, golaveraj 2-5) și Croația (2 puncte, golaveraj 3-6) nu pot depăși România în clasament decât în cazul unei înfrângeri catastrofale la 5 goluri diferență în fața Slovaciei, situație în care Ungaria ar urca deasupra.

Slovenia (2 puncte, golaveraj 2-2) și Cehia (1 punct, golaveraj 2-3) se află momentan sub România, dar acest lucru se poate schimba în urma meciurilor de marți și miercuri.

România se califică sigur în faza eliminatorie a Campionatului European din Germania dacă nu pierde cu Slovacia. Echipa noastră poate chiar termina pe primul loc în grupă dacă obține un egal cu Slovacia, iar Belgia remizează cu Ucraina. De asemenea, "Tricolorii" pot încheia pe prima poziție dacă înving Slovacia și Ucraina nu pierde în fața Belgiei.