Naționala de rugby a primit interzis pe Arcul de Triumf! Reacție dură a federalilor: „Nu putem accepta"
Postat la: 09.02.2023 16:30 | Scris de: ZIUA NEWS
Naționala de rugby a României nu a fost lăsată să se antreneze în această dimineață pe stadionul Arcul de Triumf.
Decizia a fost luată de Radu Popa, șeful complexului sportiv, care inițial își dăduse acordul. Terenul era protejat din cauza vremii, dar Alin Petrache, președintele FR de Rugby, a solicitat în scris ca jucătorii naționalei să se antreneze pe iarbă înaintea plecării la Bruxelles, după ce la ședințele de pregătire pe sintetic au existat 4 accidentări.
Deși verbal răspunsul a fost pozitiv, la intrarea în stadion rugbiștii au fost întorși din drumul spre gazon.
Echipa României, care a trecut sâmbăta de Polonia cu 67-27, are programat următorul meci în data de 11 februarie, în deplasare, cu Belgia, apoi la interval de o săptămână cu Portugalia tot în deplasare.
Ce spune Alin Petrache?
„Siguranța și securitatea jucătorilor sunt principalele obiective ale World Rugby, dar și a Federației Române de Rugby. Până în acest moment am avut deja 4 accidentați care au legătură directă cu antrenamentul pe gazon sintetic.
Echipa națională este în anul Cupei Mondiale, am început deja acest proces, iar nouă ni se refuză accesul în templul rugbyului românesc. Reprezentăm România în Campionatul European și am avut decența să nu intrăm pe terenul de iarbă când vremea nu ne-a permis.
Am avut o singură solicitare pentru un antrenament astăzi pe iarbă și din păcate am fost informați în această dimineață, cu câteva minute înainte de sesiunea de pregătire, că nu putem să folosim terenul central pentru 50 de minute.
Mergem în Belgia, unde sunt sigur că nu vom avea piedici și ne vom putea antrena normal pentru că terenul din Bruxelles nu este administrat de Complexul Sportiv Național
Alin Petrache
Naționala este un simbol important pentru orice sportiv și mai mult un brand național. Nu putem accepta să fim trecuți la „și altele". Asta este realitatea", a declarat Alin Petrache, președintele FR de Rugby.
Sistem nou de desfășurare în REC
Începând cu sezonul 2023 al REC, competiţia se desfăşoară într-un nou format, echipele fiind împărţite în două grupe. Primele două echipe din fiecare grupă vor juca în semifinale pentru accederea în marea finală, în timp ce ultimele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinale, apoi în meciurile de clasament.
România face parte din Grupa B, alături de Portugalia, Belgia şi Polonia, în timp ce în Grupa A se află Georgia, Ţările de Jos, Spania şi Germania.