Meci palpitant în Giulești între Rapid și Poli Iași: patru goluri marcate într-o repriză și un penalty ratat
Postat la: 07.10.2023 06:59 | Scris de: ZIUA NEWS
Echipa Rapid Bucureşti a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Poli Iaşi, într-un meci contând pentru etapa a 12-a din Superligă.
Echipa ieşeană a început meciul de pe Giuleşti cu un gol marcat de Sergiu Buş, în minutul 6. Rapid a reacţionat admirabil şi, după un minut, Alexandru Ioniţă a avut un gol anulat pentru ofsaid. Acelaşi Ioniţă a trimis în bară, în minutul 18, iar gazdele au egalat în minutul 20 prin Petrila. În minutul 22 Alexandru Ioniţă a înscris pentru 2-1.
Poli Iaşi a egalat în minutul 40, prin lovitura de cap a lui Marchioni. Rapidul a primit un penalti în minutul 45+3, după faultul lui Bordeianu la Petrila, însă portarul ieşenilor, Ailenei, a apărat şutul lui Albion Rrahmani.
Rapidul a trecut din nou în avantaj în minutul 60, după golul lui Alexandru Ioniţă, care a reuşit astfel „dubla". Rapid s-a impus într-un meci frumos, scor 3-2, şi este pe locul 3, cu 22 de puncte, în timp ce Poli Iaşi are 11 puncte şi e pe locul 12.
RAPID: H. Moldovan - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza - Oaidă (Pănoiu 87), Al. Albu, Al. Ioniţă (Kait 76) - Funsho Bamgboye (Papeau 64), A. Rrahmani, Petrila (C. Cîrjan 87). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
Intra in Universul NetBet! Experienta Cazino de Top la Tine Acasa. Pacanele Online. 100% Legal. 100% fara Griji.
Joaca Acum! La Mare. La Munte. Oriunde - Cel mai mare Cazino Online din Romania! Licenta nr. L1160651W000195/ONJN/+18
POLI IAŞI: Ailenei - Jatoba, Fl. Ilie, Samayoa (Katanec 65), Ispas - Bordeianu (Belu Iordache 54), Marchioni - A. Gheorghiţă (A. Dumitru 54), Al. Roman (R. Ion 76), Luis Phelipe (Vojtus 77) - S. Buş. ANTRENOR: Leo Grozavu
Cartonaşe galbene: Petrila 86, Cîrjan 88 / Fl. Ilie 57
Arbitri: Marcel Bîrsan - Imre-Laszlo Bucsi, Marius Badea - Robert Avram
Arbitri VAR: Ionuţ Coza - Vasile Marinescu
Observator: Liviu Ciubotariu