Leonard Doroftei după ce a plecat definitiv din România: "Unii m-au făcut cerșetor. Am semnat un contract făcut să mă pună in genunchi"
Postat la: 22.02.2021 09:29 | Scris de: ZIUA NEWS
Fostul mare campion la box, Leonard Doroftei, a plecat din România în Canada, după foarte multe probleme avute în țară din cauza autorităților. Doroftei susține că au fost ani negri pentru el și familia lui, de aceea au ales să părăsească România și să se stabilească în Canada.
„Probabil greșeala vieţii mele a fost că m-am apucat de cârciumărie, domeniu pe care nu-l cunoşteam. Am vrut să fiu în box, dar nu am reuşit. Era un sistem unde unii controlau şi nu am avut loc. Plecarea în Canada a fost o decizie luată în familie, cu toate că poate mi-aş fi dorit altceva. Familia decis aşa. Am avut datoria să o urmez. Ani negri au fost în spatele deciziei şi nu m-au ajutat să-i contrazic. Dimineaţa până seara eram în prăvălie. Am încercat să lupt pentru investiţia mea, pentru spaţiul acela oferit pe 25 de ani şi unii m-au făcut cerşetor. Când un ploieştean a scris un articol prin care spunea că sunt cerşetor, atunci am simţit că e gata! Nu mă poate acuza cineva ca aş fi trădător. Am semnat un contract făcut să mă pună in genunchi.", a spus Leonard Doroftei.