Fosta campioană care a ajuns să doarmă într-un cimitir! "Mi-am pierdut toți banii! Am ajuns așa din cauza sistemului"
Postat la: 28.02.2021 10:29 | Scris de: ZIUA NEWS
Fosta mare campioană, care a reprezentat atât Marea Britanie, cât şi Canada în concursurile internaţionale de înot din anii '80, a ajuns acum într-o situație disperată. Femeia și-a găsit un locșor într-un cimitir din Londra!
"Din păcate, mi-am pierdut toţi banii. Am ajuns în situaţia asta, de fapt, din cauza schimbărilor din sistem, a furtului, a fraudelor şi a diferitor lucruri de genul acesta", a spus McHendrie Decaire. După ce s-a retras din activitate, la începutul anilor '90, Laranie a decis să-şi trăiască altfel viața și nu a mai continuat în lumea sportului. Licențiată la celebra Universitate McGill, fosta sportivă a început să călătorească prin lume şi a lucrat în diferite ţări fie ca bonă, fie ca asistentă socială.
După aproape 10 ani de pribegie, Decaire s-a întors acasă și de atunci a început calvarul. Nu a mai câștigat deloc bine, resursele financiare s-au epuizat și a ajuns atât de rău, încât a pierdut până și casa. Fosta campioană spera să fie salvată de stat, mai ales că susține că a contribuit constant la două sisteme de pensii din Marea Britanie. Numai că mai are de așteptat! Rămasă fără casă, fără prieteni care să o ajute, McHendrie Decaire a ajuns să doarmă pe un carton, într-un cimitir.
"Am cotizat la sistemul de pensie probabil de la vârsta de 14 ani, când încă eram la şcoală, pentru că am început să lucrez de la 11 ani. Dar acum au schimbat vârsta de pensioare la 66 de ani. Aşa că cele două pensii pentru care am plătit au fost decalate, acum nu sunt eligibilă. Este o lume complet diferită acum, în care am aşteptat cu nerăbdare pensia pentru care am plătit, dar sistemul mi-a luat-o", a completat McHendrie Decaire.