Federația Internațională de Natație a decis să interzică participarea bărbaților care se consideră femei în competițiile feminine
Postat la: 20.06.2022 09:06 | Scris de: ZIUA NEWS
Federația Internațională de Natație (FINA) a decis să interzică participarea bărbaților care se consideră femei la competițiile feminine de elită, dacă respectivul a trecut prin orice parte a procesului de pubertate masculin.
Pentru a participa, „transgenderii" trebuie să-și fi schimbat corpul până la vârsta de 12 ani. Decizia FINA a fost luată cu o majoritate absolută, de 71% dintre cele 152 de state membre. Evenimentul a avut loc în cadrul Congresului Extraordinar care are loc la Budapesta.
Totuși, în compensație, FINA va crea o categorie „deschisă", la care va putea participa oricine.
Decizia a fost salutată de specialiștii în natație, care au apreciat că astfel se protejează corectitudinea competiției, în fața posibilității ca bărbați fiziologici să domine probele feminine, așa cum se întâmplă deja în SUA.
Este notoriu cazul Lia Thomas: un bărbat fiziologic (foto) care spulberă competiția feminină în concursurile universitare de natație din SUA.
Așa cum era de așteptat, decizia a stârnit nemulțumirea activiștilor LGBT, care au numit-o „discriminatorie, neștiințifică și în afara liniei principiilor Comitetului Internațional Olimpic".
O decizie asemănătoare a fost luată și de Uniunea Ciclistă Internațională.