Daniel Pancu, după ce a spus că femeile pot fi omorâte în Cecenia. "Sunt cuvintele mele. Îmi e rușine să ies pe stradă"

Postat la: 06.03.2022 20:03 | Scris de: ZIUA NEWS

Daniel Pancu, după ce a spus că femeile pot fi omorâte în Cecenia.

Daniel Pancu a oferit o nouă reacție după ce își declarase admirația pentru Cecenia, acolo unde a jucat la Terek Groznii. În plus, "Pancone" a recunoscut că-l simpatizează și pe Ramzan Kadîrov, temutul lider și aliat al lui Putin.

Fostul fotbalist a făcut declarații șocante despre viața cecenilor. "Pentru mine, cecenii sunt un popor exemplu tot timpul. Îl respect enorm pe Ramzan Kadîrov. Pot spune că am avut o relație excelentă și o am în continuare. Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață! Nu putem să mai fim niciodată ca ei.

Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs. Chiar dacă bisericile sunt din ce în ce mai populate, copiii noștri au alte exemple în viață și altă educație. Îmi pare rău să spun lucrul ăsta, dar suntem foarte departe de ei!", a spus Pancu. Acum, fostul antrenor de la Rapid și Poli Iași regretă cele spuse, dar dezvăluie că în Cecenia s-a simțit bine din punct de vedere al fotbalului.

"Nu am fost niciodată mai trist și mai supărat. Sunt cuvintele mele, într-adevăr. Este o frază neterminată din partea mea. Mi-a plăcut că am stat un an jumătate acolo, m-am simțit bine. Singurul lucru pe care-l regret este legat de femei. Eu le înțeleg, am trăit acolo, dar nu sunt de acord. Asta nu am terminat să spun. Ei și peste 1000 de ani vor fi la fel. Dacă îi cunoști, îi înțelegi. Nici nu știu dacă trebuie să mi cer scuze.

Eu am trăit în cultura lor și îi cunosc. Se auzeau noapte focuri de armă. Îmi e și rușine să ies pe stradă. S-a pornit un taifun. A fost o diferență de nuanță. Trebuia să spun că îi cunosc, nu că îi înțeleg pe ceceni. Eu am trăit printre ei, ei așa o să trăiască cât o fi nația lor. Din punct de vedere fotbalistic m-am simțit cel mai bine în Cecenia", a spus Daniel Pancu. În urma afirmațiilor despre Cecenia, compania de pariuri Superbet a rupt contractul cu Daniel Pancu.