Cozmin Guşă, despre repartizarea bugetelor federaţiilor sportive - Evaluările sunt total amatoristice!
Postat la: 31.01.2023 18:34 | Scris de: ZIUA NEWS
Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, referitor la alocările Ministerului Sportului pentru bugetele asociaţiilor sportive naţionale pe 2023, că evaluările sunt "total amatoristice".
"Nu pot să nu observ că sunt total amatoristice evaluările făcute şi, lăsând la o parte judoul, sunt sporturi cu foarte mari performanţe care trebuiau ajutate să le consolideze, respectiv altele fără nicio şansă de medalie pentru următoarea Olimpiadă, pentru că vorbim totuşi despre un an preolimpic, care nu meritau asemenea sume. Din prima categorie este chiar canotajul, care nu ne-a făcut de ruşine şi nu ne va face de ruşine nici anul ăsta şi nici anul următor, iar din a doua categorie, a privilegiaţilor, este federaţia dragă sufletului lui Eduard Novak, şi mă refer la ciclism. Eduard Novak, pe care l-am lăsat în pace până acum, dovedeşte din nefericire mediocritate în actul managerial. Nu stau să-l judec din punct de vedere al capacităţii intelectuale intrinseci, el face parte dintr-o altă categorie decât fac eu şi ar fi nedrept să mă apuc să îi aplic o etichetă, e şi el un om ca alţi oameni, însă actul lui managerial este direct proporţional cu mediocritatea expertizei sale", a declarat Guşă pentru AGERPRES.
Preşedintele FRJ a precizat că se aştepta ca federaţiei pe care o conduce să îi fie alocat un buget mai mic comparativ cu anul trecut, având în vedere că sportivii au ratat obiectivele trasate.
"Eu nu mă aşteptam la un buget pe măsura celui de anul trecut, tocmai pentru că au fost ratate competiţiile de obiectiv de către sportivii şi antrenorii noştri. Eu i-am avertizat că aşa se va întâmpla. Sigur, au fost ratate la limită, cu loc 5 în loc de medalie şi aşa mai departe, dar asta este viaţa. Deci, din acest punct de vedere eu mă uit în grădină noastră şi toţi cei din federaţie trebuie să facă la fel. Înainte să îl criticăm pe ministru sau activitatea proastă a ministerului trebuie să ne uităm la neajunsurile din propria ogradă, iar aici la nivel de seniori rezultatele au fost departe de proiectul pe care l-am avut. La cadeţi şi juniori au fost bune, dar nefiind competiţii de obiectiv, nu au contact la punctajul final", a afirmat Guşă.
El a criticat totodată iniţiativa legislativă care îi obligă pe preşedinţii de federaţii să îşi depună declaraţiile de avere, la a cărui origine s-ar afla ministrul Sportului, Eduard Novak.
"Mai are încă o problemă, este extrem de revanşard, şi nu vorbesc aici că mi-ar fi făcut mie ceva. Nu este cazul nici la federaţia de judo, nu ne-am supărat, noi ne-am făcut autocritica, asta este viaţa. Însă felul în care îi tratează pe oamenii din sport care îl critică arată că nu este capabil să fie lider administrativ. Un lider administrativ ştie să treacă peste aceste lucruri, cheamă oamenii la discuţie, nu se ascunde de ei, nu le face şicane. Iar aici pot să dau un exemplu de şicană maximă pe care a făcut-o sportului. Şi o fac relaxat, pentru că nu mă afectează pe mine, pentru că nu sunt retribuit de la Federaţia Română de Judo. Eu fac această muncă voluntar de şapte ani şi am mai făcut-o 10 ani înainte. Domnul Eduard Novak, cu UDMR şi USR sunt iniţiatorii amendamentelor care obligă acum conducerile federaţiilor, preşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii generali, să îşi publice declaraţiile de avere. A fost votată, fără să ştie ce votează, de către PNL şi PSD, pentru că aşa este în politica românească, a fost promulgată de Iohannis în decembrie, iar din această lună toţi cei vizaţi au trebuit să îşi depună declaraţiile de avere. Eduard Novak a făcut acest lucru ca să se răzbune într-un mod prostesc după părerea mea pe criticile publice care i-au fost adresate pe nedrept, referitor la indemnizaţia pe care şi-o acordă pentru succesele olimpice la nivel paralimpic. A zis 'domnule, dacă mă criticaţi pe mine pentru cât câştig, ia să vă oblig eu să faceţi declaraţie de avere, să vadă toţi românii că Lipă câştigă 3.000 de euro pe lună de la federaţia de canotaj, că Potec câştigă cam tot atât de la federaţia de nataţie, ca să intre toată lumea în malaxorul public şi să fie toată lumea la fel de neagră precum am fost prezentat eu. Ăsta este un lucru foarte urât pe care l-a făcut Eduard Novak, beneficind de putere politică şi sprijin la nivelul UDMR. Practic a dus mişcarea sportivă din România într-un oprobriu public. Oamenii care sunt plătiţi în acest fel de acele federaţii, au aceşti bani şi îi merită, pentru că fac performanţă, dar el a făcut-o din acest spirit revanşard", a completat Guşă.
Referitor la suma atribuită Federaţiei Române de Judo pentru bugetul pe 2023, cu peste 2,7 milioane de lei mai mică decât anul precedent, Guşă a spus că angajaţii federaţiei vor fi nevoiţi să demonstreze că pot fi performanţi şi cu mai puţini bani.
"Nu am ce să-i fac, nu pot să mă judec cu el. E limpede că a făcut-o probabil fiind sfătuit de către 'un prieten' al federaţiei, de la Budapesta, ca să ne facă greutăţi. Nu are rost să îi spun numele, pentru că este cunoscut în întreaga lume. I-am informat pe cei de la federaţie că direct proporţional cu această scădere vor trebui să fie mai eficienţi în mai puţinele competiţii la care vor participa în 2023. Strângem din dinţi şi mergem înainte. Am ştiut să facem treabă şi cu bani mai mulţi, trebuie să facem treabă şi cu bani mai puţini", a mai spus Cozmin Guşă.
Ministerul Sportului a alocat Federaţiei Române de Judo, pentru bugetul pe anul 2023, suma de 5.011.970 de lei, faţă de 7,75 mil. în 2022.
Comparativ cu sumele primite în 2022, 8 dintre cele 18 federaţii sportive au bugete mai mici în acest an, cea mai substanţială scădere fiind înregistrată de Federaţia Română de Judo, cu peste 2,7 milioane de lei mai puţin.
La capitolul finanţări mai mari comparativ cu anul precedent, Federaţia Română de Gimnastică a înregistrat cea mai mare creştere, cu plus 1,35 milioane de lei, urmată de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, cu plus 1,3 milioane, şi Federaţia Română de Ciclism, cu plus 1,2 milioane de lei.
Suma totală alocată de Ministerul Sportului pentru asociaţiile sportive naţionale pentru 2023 este de 162.088.000 de lei.
Conform bugetului adoptat pentru 2023, Ministerul Sportului are anul acesta un buget de 581,5 milioane de lei, cu 60 de milioane în plus faţă de faţă de execuţia preliminară din 2022.