Un deputat PNL care nu mai putea respira a fost salvat în timpul unui zbor de un fost ministru al Sănătății PSD
Postat la: 18.03.2024 18:25 | Scris de: ZIUA NEWS
Senatorul Florian Bodog i-a acordat prim-ajutor unui coleg deputat, luni, 18 martie, în timpul zborului companiei Tarom, de la Oradea la Bucureşti.
Bodog a precizat că au aşteptat în aeroport aproximativ trei ore până la îmbarcare şi, probabil, pe fondul oboselii acumulate, colegul a suferit cel mai probabil o lipotimie, dar şi-a revenit în câteva minute.
"Nu s-a întâmplat nimic deosebit. În avionul care venea de la Oradea la Bucureşti, deasupra Clujului, echipajul a anunţat că există o urgenţă medicală.
Au solicitat un medic. Între timp, stewardesa a aflat că sunt în avion, a venit şi m-a chemat în spate. Unui coleg deputat i-a venit rău şi i-am acordat prim-ajutor împreună cu domnul profesor Suciu de la Maternitatea Polizu. Era şi dânsul în avion. Colegul şi-a revenit după câteva minute", a declarat Florian Bodog, ajuns la Senat.
Fostul ministru al Sănătăţii a explicat că nu a fost vorba de un caz de viață și de moarte, iar în momentul în care s-a pus problema aterizării de urgenţă la Cluj-Napoca "şi-a asumat răspunderea" şi au continuat drumul până la destinaţie, la Bucureşti.
"Am mai avut astfel de episoade pe cursele Tarom. Eu sunt ghinionist din punctul ăsta de vedere", a adăugat Bodog.