Un deputat il acuză pe George Simion: "Singurul lui stăpân este banul. Cea mai mare farsă și hoție după Caritas!"
Postat la: 05.09.2024 10:54 | Scris de: ZIUA NEWS
Ana Loredana Predescu, deputat de Brașov, a demisionat din AUR și aduce acuzații grave la adresa conducerii partidului. Aceasta a susținut că AUR este, după Caritas, „cea mai mare farsă şi hoţie din istoria recentă a României".
Ana Loredana Predescu, deputat de Braşov, aleasă pe listele PUSL în 2020, aderând apoi la AUR în noiembrie 2023, și-a depus demisia din toate funcţiile deţinute în cadrul partidului şi s-a retras şi din grupul parlamentar al acestei formaţiuni politice. Predescu a candidat în vară la poziţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov din partea AUR, obţinând peste 20.600 de voturi. Parlamentarul şi-a depus demisia cu un discurs extrem de violent la adresa partidului din care a făcut parte și față de George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale.
„Si eu, la fel ca mulţi cetăţeni şi colegi parlamentari de bună credinţă am crezut în construcţia AUR, am adus rezultate în alegerile locale, dar în AUR nu este despre voturi, rezultate sau construcţie politică. Fără structură de partid, nenumărate sabotaje şi «meciul vândut» ca în tot restul ţării, 20 de mii de braşoveni mi-au acordat votul de încredere pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov. Din păcate, George Simion şi conducerea partidului nu au nicio legătură cu nimic din ceea ce înseamnă interesul românilor şi al României, singurul lor stăpân fiind banul. Este regretabil că astfel de golani, precum George Simion, ajung nu doar să facă parte din Parlamentul României, ci îndrăznesc să candideze la Preşedinţia României şi mai mult de atât, să profite de situaţia grea în care se află mulţi români cărora le vinde iluzii", a declarat Ana Predescu, conform bzb.ro.
Deputata Ana Loredana Predescu a mai susținut că AUR este, după Caritas, „cea mai mare farsă şi hoţie din istoria recentă a României". „La venirea mea în AUR, în luna decembrie anul trecut, după insistenţele de doi ani ale lui George Simion, l-am întrebat cum va conduce România dacă va fi ales. Răspunsul lui a fost «prin totalitarism», exact aşa cum îşi conduce şi partidul. Sper ca AUR să rămână doar o filă neagră în istoria politicii româneşti, iar George Simion singurul preşedinte care a vândut partidul şi interesele românilor la tarabă! Primul care ar trebui dat afară din AUR este chiar George Simion!", a mai spus deputatul de Braşov.