S-a cerut limitarea adaosurilor comerciale la produsele agricole românești

Postat la: 24.03.2023 08:25 | Scris de: ZIUA NEWS

COMUNICAT DE PRESA: Partidul Umanist Social Liberal i-a trimis o scrisoare premierului Nicolae Ciucă, prin care i-au cerut ca guvernul să intervină pentru a limita adaosurile comerciale la produsele agricole românești. Potrivit umaniștilor, această măsură are numeroase merite în contextul economic actual.

„Considerăm că o astfel de măsură ar fi oportună în condițiile crizei pe care o traversăm și credem că o astfel de decizie fermă a guvernului ar fi complet justificată.

Propunerea noastră vine după numeroase discuții purtate cu producătorii români din sectorul agricol și de faptul că politica de achiziție a marilor lanțuri de magazine nu ține cont de relația preț de cost - preț de achiziție - preț de desfacere", transmite PUSL într-un comunicat de presă.

Umaniștii arată și că există discrepanțe uriașe între profiturile producătorilor și cele ale retailerilor din domeniu.

„Deși de multe ori roducătorii nu reușesc să își acopere nici măcar prețul de cost, între prețul de achiziție și cel de vânzare, ratele profitului depășesc 30-50% și, de aceea, limitarea adaosurilor comerciale, pentru o perioadă bine definită, este o posibilitate care ar trebui luată în calcul", subliniază PUSL.