Planul B ca sa nu se mai tina alegerile: Proiect de lege pentru "Situatii de Criză" propus în dezbatere publică de Ministerul Apărării

Postat la: 04.04.2024 12:32 | Scris de: ZIUA NEWS

Planul B ca sa nu se mai tina alegerile: Proiect de lege pentru

Ministerul Apărării Naționale a lansat în dezbatere publică un proiect de lege privind Sistemul Național de Management Integrat al Situațiilor de Criză. Sub pretextul unei situații de criză, de fapt, se pregătește terenul pentru instituirea unei dictaturi fără precedent.

Potrivit proiectului legislativ, Sistemul Național de Managementul Integrat al Situațiilor de Criză va acționa în situații de criză în domeniul urgențelor civile, criză în domeniul ordinii publice, criză în domeniul apărării, criză teroristă, criză cibernetică, criză consulară, precum și criză în domeniile economic, energetic, financiar-bancar, sănătății publice și social, ale cărei consecințe pun sau riscă să pună în pericol securitatea și apărarea națională.

„Criza este situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de apariția unuia sau mai multor incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional, sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități prin care sunt grav perturbate sau amenințate condițiile de viață, sănătate și mediu, proprietatea, stabilitatea politică, economică sau socială, ordinea publică, securitatea și apărarea națională, precum și alte valori constituționale care impun adoptarea de măsuri specifice prin acțiunea unitară a autorităților și instituțiilor statului român, pentru înlăturarea cauzelor, gestionarea efectelor și revenirea la starea de normalitate", se arată în proiectul de act normativ, consultat de national.ro.

Măsurile de răspuns la criză reprezintă dispoziții ale autorităților naționale de decizie, care inițiază și accelerează procesele pentru pregătirea resurselor, activarea forțelor, mecanismelor de intervenție și asigurarea unei reacții rapide, precum și pentru gestionarea unei situații de criză, atât în context național, cât și în context aliat sau în cadrul mecanismelor UE. Măsurile de răspuns la criză pot fi adoptate în funcție de situație de către autoritățile naționale de decizie pentru creșterea capacității de avertizare timpurie, prevenire și răspuns.

Aplicarea managementului integrat al situațiilor de criză se va realiza și prin aplicarea integrată a măsurilor de răspuns la criză și, după caz, în coordonare cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și UE, susține MApN. Totodată, proiectul de lege prevede că autoritățile și instituțiile cu rol de coordonare vor asigura implementarea, în baza deciziei autorităților naționale, a măsurilor de răspuns la crize adoptate la nivelul NATO, UE și al altor organisme internaționale.

„În funcție de situație, procesul național de management integrat al situațiilor de criză este sincronizat cu procesul NATO de răspuns la criză și mecanismele stabilite la nivelul UE", se precizează în proiectul legislativ. Procesul național de management integrat al situațiilor de criză se va desfășura în următoarele faze:

  • supravegherea și avertizarea;
  • evaluarea crizei sau evaluarea crizei potențiale;
  • elaborarea opțiunilor de răspuns la criză;
  • planificarea răspunsului la criză;
  • execuția măsurilor stabilite;
  • tranziția la starea de normalitate.

Prin acest proiect de lege, ,se introduce conceptul de situație de criză, care, odată declarată, permite autorităților să instituie orice măsură împotriva drepturilor și libertăților cetățenilor. Teoria așa-zis conspiraționistă, potrivit căreia se încearcă amânarea alegerilor europarlamentare, devine, astfel, din ce în ce mai reală, mai ales că în proiectul legislativ se vorbește despre o coordonare cu declararea stării de criză la nivelul UE și al NATO.