Parlamentul a adoptat „Legea femicidului". Pedepse până la închisoare pe viață pentru crimele motivate de gen

Postat la: 25.03.2026 13:22 | Scris de: ZIUA NEWS

Parlamentul a adoptat „Legea femicidului

Parlamentul României a adoptat legea privind prevenirea și combaterea femicidului, un act normativ care introduce pentru prima dată în legislația națională definiția juridică a acestui tip de infracțiune.

Singurul parlamentar care a votat împotrivă este deputata nefiliată, fostă SOS România, Raisa Enache. Ea era chiar vicelider al grupului parlamentar SOS din Camera Deputaţilor.

Știrea inițială - Proiectul a trecut de Camera Deputaților, for decizional, cu o majoritate covârșitoare - 284 de voturi „pentru", un vot „împotrivă" și două abțineri.

Noua lege definește femicidul ca o formă de violență bazată pe gen și stabilește sancțiuni severe pentru aceste fapte. Astfel, crimele încadrate ca femicid vor putea fi pedepsite similar omorului calificat, cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar detenție pe viață.

Actul normativ vine în contextul unor statistici alarmante: aproximativ 59 de femei au fost ucise în România anul trecut, majoritatea în urma violenței domestice.

Legea prevede și măsuri suplimentare pentru prevenție și intervenție. Printre acestea se numără posibilitatea ca acțiunea penală să fie declanșată din oficiu în cazurile de violență de gen, dar și introducerea în școli a unor programe educaționale privind egalitatea de gen și relațiile non-violente.

De asemenea, autoritățile vor trebui să colecteze și să publice anual date despre femicid, iar copiii rămași în urma acestor crime vor fi recunoscuți drept victime directe și vor beneficia de protecție specială.

Inițiativa legislativă, susținută de peste 270 de parlamentari din toate partidele, este considerată una dintre cele mai larg sprijinite din ultimii ani și marchează un pas important în recunoașterea și combaterea violenței împotriva femeilor în România.

Gorghiu: Astăzi, fiecare femeie din România ar trebui să poată să zâmbească

Deputatul PNL Alina Gorghiu, preşedinte al Comisiei parlamentare "România fară violenţă domestică", declară, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, legea care introduce, pentru prima dată, definiţia femicidului în legislaţia naţională şi consolidează semnificativ mecanismele de protecţie a femeilor împotriva celor mai grave forme de violenţă că legislaţia s-a îmbunătăţit semnificativ în ceea ce priveşte protecţia femeilor.

"Astăzi, fiecare femeie din România ar trebui să poată să zâmbească. Legislaţia s-a îmbunătăţit semnificativ în ceea ce priveşte protecţia lor, iar statul transmite un mesaj clar: viaţa, siguranţa şi demnitatea femeilor sunt apărate prin lege", a declarat Alina Gorghiu, preşedinta Comisiei parlamentare "România fară violenţă domestică".

Prin această lege, România defineşte femicidul ca fiind uciderea cu intenţie a unei femei sau moartea acesteia ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise împotriva sa, indiferent de relaţia dintre victimă şi agresor.

Actul normativ introduce circumstanţe agravante clare pentru infracţiunile comise în contextul unei relaţii de căsătorie sau al unei relaţii asemănătoare, în special atunci când agresorul exercită sau pretinde că exercită control sau dominaţie asupra victimei, permiţând sancţionarea mai severă a acestor fapte, arată deputatul Alina Gorghiu.

Legea consolidează protecţia copiilor victimelor, obligând autorităţile să identifice şi să adopte măsuri de protecţie pentru minorii afectaţi de aceste situaţii.

Ea menţionează că un element esenţial introdus prin această lege este instituirea nedemnităţii succesorale a agresorului, astfel că "persoana care a provocat moartea victimei nu va mai putea beneficia de moştenirea acesteia, instanţa urmând să constate nedemnitatea succesorală".

Legea elimină, de asemenea, orice condiţionare procedurală care ar putea împiedica investigarea infracţiunii de viol, statul român asumându-şi responsabilitatea deplină de a interveni şi de a proteja victimele.

"Pentru prima dată, statul român va colecta şi publica anual date privind aceste infracţiuni, urmărind parcursul fiecărei cauze de la sesizare până la soluţionare. Observatorul Român pentru Analiza şi Prevenirea Omorurilor va publica rapoarte anonimizate, contribuind la prevenirea acestor crime", arată sursa citată.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a arătat că, la nivel global, o femeie este ucisă la fiecare zece minute de către partenerul sau un membru al familiei.

"Legea urmează să fie transmisă spre promulgare, iar după publicarea în Monitorul Oficial, noile prevederi vor intra în vigoare. Astăzi, fiecare femeie are de ce să zâmbească. Şi fiecare român va învăţa acest cuvânt: femicid. Astăzi, legea este mai puternică. Astăzi, femeile sunt mai protejate", mai afirmă Alina Gorghiu.