Miza Transilvania: Secuii îi apară pe europarlamentarii catalani cărora Parlamentul European vrea să le ridice imunitatea

Postat la: 02.03.2021 11:24 | Scris de: ZIUA NEWS

Miza Transilvania: Secuii îi apară pe europarlamentarii catalani cărora Parlamentul European vrea să le ridice imunitatea

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) îşi exprimă solidaritatea cu acei europarlamentari catalani cărora Parlamentul European intenţionează să le ridice imunitatea, acest lucru aflându-se pe ordinea de zi a plenului care va avea loc peste o săptămână.

Luarea de poziţie semnată de preşedintele CNS a fost remisă, luni, agenţiei ungare de presă MTI. Potrivit documentului, Parlamentul European va decide, în sesiunea plenară din data de 8 martie, cu privire la ridicarea imunităţii a trei politicieni catalani: Carles Puigdemont, Toni Comin şi Clara Ponsati, membri ai grupului politic JUNTS Per Europa. Decizia va fi luată după ce Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European "a cedat presiunii Spaniei" şi a acceptat cererea de ridicare a imunităţii acestora, se arată în documentul CNS, care consideră "şocant şi revoltător" faptul că europarlamentarii vor decide ca cei trei politicieni catalani să fie arestaţi preventiv din motive politice.

"În urmă cu 31 de ani am scăpat de încleştarea dictaturii. Priveam spre Europa de Vest şi am aşteptat integrarea europeană ca şi cum aceasta ar garanta pentru totdeauna libertatea noastră, astfel ca nimeni să nu fie persecutat pentru convingerile sale, nimeni să nu fie persecutat pentru naţionalitatea sa", se arată în comunicat. CNS face referire la faptul că Uniunea Europeană a tolerat încălcarea statului de drept atunci când, în timpul referendumului de independenţă catalană, poliţia spaniolă a reprimat şi a bătut oameni nevinovaţi, inclusiv vârstnici. "Acum însă este vorba să fie parte activă a încălcării drepturilor fundamentale ale omului. Să calce în picioare Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Să se opună valorilor fundamentale ale celor două tratate pe care s-a întemeiat Uniunea Europeană", a interpretat CNS situaţia. Consiliul Naţional Secuiesc consideră scandalos până şi faptul că ar putea avea loc un astfel de vot.

"Constatăm că teroarea de stat apare nu doar la nivelul unor ţări, ci şi la nivelul Uniunii Europene, iar comunitatea statelor democratice este capabilă să o sfinţească. Dacă se va întâmpla, ceea ce nu ar trebui să se întâmple, atunci o pată de ruşine, care nu va putea fi ştearsă, va umbri alianţa celor 27 de state membre, iar aceasta nu va putea fi trecută cu vederea de niciun cetăţean al Uniunii Europene", se arată în comunicatul CNS. Consiliul a solicitat, de asemenea, solidaritate cu Carles Puigdemont, Toni Comin, Clara Ponsati şi cu poporul catalan. În cadrul Iniţiativei cetăţeneşti europene privind regiunile naţionale, lansată de CNS, încurajarea lui Carles Puigdemont a jucat, un rol important în strângerea numărului necesar de semnături în Spania. Marea majoritate a semnăturilor din Spania s-au adunat în Catalonia.