Ministrul maghiar al Culturii din România: "Vând radioul la ruși cu 5 milioane de euro și îmi bag p*la în interesul național pentru că eu sunt ungur!"

Postat la: 25.05.2026 12:42 | Scris de: ZIUA NEWS

Ministrul maghiar al Culturii din România:

Ministrul Culturii Demeter András István, de la UDMR, are un derapaj verbal halucinant, perorând obscenități la adresa interesului național al României. Ministrul Demeter, contactat de 2mnews pentru a-și explica reacția, nu a infirmat-o. Publicăm afirmațiile ministrului maghiar al Culturii din România, considerând că, fiind generată de un important demnitar al Guvernului României, reacția vulgară la adresa priorităților fundamentale ale statului este o gravă încălcare a intereselor politice ale țării.

Fapte:

• Încadrare în timp: noiembrie 2025.
• Încadrare în spațiu: într-un birou din interiorul Ministerului Culturii din România.
• Conjunctură: ministrul Demeter András István explică unor angajați ai Ministerului Culturii reacția pe care a avut-o în 2012, când Parchetul General (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România, unitatea de parchet de cel mai înalt grad din țară, aflată în vârful ierarhiei Ministerului Public) l-a audiat într-un dosar de corupție care investiga o posibilă fraudă la Radio România în urma achiziției postului Radio Chișinău din Republica Moldova.
• Scriptul: „Zic: Doamna procuror, puteți să vă jucați cât vreți, dar dacă eu mă enervez, eu mă duc acum, că încă suntem în consiliul de administrație - toți ceilalți care am votat banii ăștia încă suntem în conducerea radioului -, mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul cu 5 milioane de euro, dumneavoastră nu mai aveți pretinsul prejudiciu, statul român va câștiga, va fi pe profit. Și îmi bag p*la în interesul național, pentru că eu sunt ungur! Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă fu*teți cu p*la îndoită aicea".

AUDIO AICI

La numire, miniștrii jură să-și își dăruiască toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român. Negarea publică a interesului național reprezintă o încălcare directă a acestui jurământ. Suplimentar, un astfel de limbaj licențios aduce prejudicii majore de imagine Guvernului și indică faptul că un demnitar al organismului central executiv al puterii de stat manifestă un dispreț total față de funcția publică de înalt demnitar, fiind un argument rațional suficient pentru ca premierul să solicite imediat revocarea sa din funcție, pentru încălcarea directă a codului de conduită a membrilor Guvernului.

Ce spune ministrul Demeter

Formularea lui Demeter nu poate fi tratată ca simplă grosolănie de limbaj, fiind făcută din postura de ministru în funcție și incompatibilă cu funcția pe care o deține în Guvernul României. Pentru că această reacție a ministrului Culturii impunea clarificări publice imediate privind loialitatea instituțională, raportarea la interesul național și compatibilitatea conduitei cu funcția deținută, 2mnews l-a contactat pe ministrul Demeter.

Inițial, dialogul privind explicațiile a fost telefonic, ulterior ministrul revenind cu explicații scrise. Publicăm ambele reacții ale ministrului Demeter.

Dialog telefonic: „Nu neg că ea există (n.red., înregistrarea). Îmi aduc aminte, era despre dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: Radio România a achiziționat de pe bursa din Republica Moldova postul Radio Chișinău, inițial s-a achiziționat 50% din acțiuni, apoi s-a ajuns până la 99% și România a ajuns să dețină postul de radio, care a continuat să emită în limba română.

Era o discuție despre abuzurile care au urmat... Noi (n.red., Consiliul de Administrație al Radio România) ne-am asumat această achiziție. Apoi s-a deschis un dosar care a anchetat un posibil prejudiciu creat statului român și așa a venit vorba despre interesul național... Nu am ce să neg. Am spus procuroarei că dacă nu contează interesul național, pentru că interesul național era să nu cumpere Rusia și postul să continue să emită în limba română, atunci poate fi vândut Rusiei și România își recuperează banii.

Eu sunt ungur, cetățean român de etnie maghiară, dar în contextul respectiv, pe fond, nu-mi reproșez nimic, pentru că am slujit, pe plan intern și extern, interesul României... Dosarul a fost clasat după 2 ani. Practic, era o povestire anecdotică din 2011-2012, când a avut loc... Nu putem pune semn de egalitate între o anecdotă și o poziție personală, indiferent că e în civil sau în calitate oficială...", a declarat, telefonic, ministrul Demeter.

Explicații scrise: "Ca director de teatru, în calitate de director general, mai apoi secretar de stat și, ulterior, ministru la portofoliul Culturii dar și ca președinte director general al Radioului Public ori director al Casei de Producție TVR, am probat de nenumărate ori nu o conduită simplistă de bifare, ci, dimpotrivă inițiativă, reziliență și realizări concrete în promovarea intereselor României, atât pe plan local, național cât și internațional.

Înscrierea României în Biblioteca Virtuală Europeană, reprezentarea ei la Summitul Sefilor de State Sud-Est Europene, readucerea în 2011 a Radio România și mai apoi a Televiziunii Române (în 2013) în spațiul audiovizual din Republica Moldova, evitarea închiderii emisiei posturilor publice ale Radio România (în vara lui 2012), renașterea Teatrului Național de Televiziune în perioada 2013-2021, înscrierea unor importante obiective în patrimoniul Mondial Unesco (Roșia Montană, Cămașa cu altiță sau, mai nou, inițierea înscrierii ansamblului Cucuteni), reconsiderarea procedurilor de accesibilizare a patrimoniului cultural național după nefericitele evenimentele de la Drents și recuperarea Coifului și a două dintre brățări, sunt doar câteva exemple.

Astfel, ideea conform căreia interesul național ar fi fost pentru mine, în calitate de ministru al culturii, sau în funcțiile anterior deținute, un subiect de batjocură este contrazisă prin fapte. Prin demersuri și reușite care demonstrează exact opusul. Nu pot decât să condam scoaterea din context și, mai mult - neauzind înregistrarea la care faceți referire -, realizarea unui material cel puțin editat dacă nu contrafăcut, mi se pare un demers îngrijorător.

După cum v-am precizat prin telefon, în cadrul demersurilor de cercetare penală din perioada nopții justiției românești, am avut mai multe discuții cu procurorul de caz legat de achiziția de câtre Radio România a pachetului de acțiuni pentru Radio Chișinău, toate consemnate în dosarul clasat ulterior. Printre altele, specificasem atunci atât contextul riscant al achiziției din punct de vedere al intereselor contrare rusofile/rusești cât și ipoteza ca în cazul în care Statul Român va solicita recuperarea pretinsului prejudiciu, acesta poate avea loc doar prin vânzarea respectivelor active.

Cei care cunosc istoria tragică a vechii redacții a radiofoniei românești de la Chișinău, vor înțelege exact: potențialul de cumpărare a oricărei companii locale a fost și a rămas, este mult mai redus decât a celor care finanțează interesele potrivnice.

În fine, postul funcționează, este o puternică voce românească în Republica Moldova, iar dosarul a fost închis în urmă cu un deceniu. Perioada de cercetare penală însă rămâne pentru mine o rană care nu se închide ușor - dar de aici până la concluziile formulate este cale lungă. Sincer nu îmi pot imagina motivele pentru care cineva ar face o atare interpretare. O singură explicație am: că respectivul demers este în sine unul care servește altor interese decât celor naționale. Din păcate hoțul care striga hoțul este unul din tristele noastre adevăruri."