Diferențele exacerbate dintre rezultatele sondajelor demonstrează faptul că unele institute scot cifrele din burtă!

Postat la: 27.03.2024 08:30 | Scris de: ZIUA NEWS

Diferențele exacerbate dintre rezultatele sondajelor demonstrează faptul că unele institute scot cifrele din burtă!

În cadrul emisiunii „Lupta pentru România", moderată de Nicoleta Cone pe postul de televiziune Realitatea PLUS, Andrei Gușă a vorbit despre neconcordanțele din sondajele politice apărute în spațiul public. Fiecare sondaj prezintă un alt candidat câștigător, cel puțin la nivelul alegerilor pentru primăria Bucureștiului, ceea ce indică în mod clar că sunt măsluite.

Două sondaje realizate în același interval de timp, cu aceeași metodă, emit rezultate diferite: unul îl prezintă pe candidatul Cristian Popescu Piedone drept câștigător al alegerilor pentru primăria capitalei, în timp ce al doilea sondaj spune că Nicușor Dan ar fi candidatul triumfător. Sociopol arată că noul candidat surpriză lansat de coaliția PSD-PNL, medicul Cătălin Cârstoiu, ar fi foarte apropiat de scorul celor doi politicieni anterior menționați.

„Cred că are o reputație mult mai bună institutul lui Mirel Palada. Dacă e o marjă de eroare de 2-3% și există totuși o discrepanță atât de mare între rezultate, înseamnă că se greșește undeva la metodologie. Se scot cifre din burtă? Asta e o chestiune gravă, pentru că institutele sunt subvenționate cu bani de la partide, adică tot cu banii românilor. Așa oricine poate să-și facă un institut și să scoată cifre din pix."