Călin Georgescu critică acordul Mercosur: "Când eu prezentam programul hrană-apă-energie unii râdeau. Fiecare cu ce poate"

Postat la: 13.01.2026 12:28 | Scris de: ZIUA NEWS

Călin Georgescu critică acordul Mercosur:

Călin Georgescu s-a prezentat marți, 13 ianuarie, la secția de Poliție din Buftea, pentru a semna controlul judiciar, marcând un an de la instituirea acestei măsuri preventive de către procurorii Parchetului General în primul său dosar penal. A profitat de moment pentru a transmite încă un mesaj susținătorilor săi și a face o baie de mulțime, chiar dacă forțele de ordine au instalat garduri de protecție în zona secției de Poliție.

"Ceea ce îi sperie pe ei nu este un om. Îi sperie faptul că oamenii nu mai sunt singuri. Asta înseamnă că fiecare om, la locul unde a fost așezat, poartă o responsabilitate. Și, în cele din urmă, nu este vorba de altceva decât de conștiință. Este vorba de conștiință și nu de politică. Eu am văzut, sunt foarte mulți primari, astăzi, în țară, care sunt puși să aplice, împotriva voinței lor, măsuri abuzive care lovesc chiar în cei care i-au ales să îi protejeze. Și înțeleg, înțeleg cât de grea este această povară pe care o duc, să alegi între conștiință și compromis", a spus Georgescu. Fostul candidat s-a referit și la acordul Mercosur.

"În orice caz, nicio comunitate nu se poate reface fără oameni care își păstrează conștiința vie. Iar atunci când îți păstrezi conștiința vie, faci o diferență serioasă între hrană și mâncare. Cei care nu-şi iubesc ţara şi poporul dau oamenilor mâncare. Şi ca să fie siguri că-i distrug, vin şi cu acordul Mercosur, care nu este altceva decât o instituţionalizare a otrăvii alimentare şi economice. Aici vorbim de viaţă şi de supraviețuire. Când eu prezentam programul hrană apă-energie, unii râdeau. Da, fiecare cu ce poate. Dar ştiţi cum însă, când ultima pâine din grâu românesc se va vinde, când ultimul copac din pădure şi ultimul pom din grădină se va tăia, când ultimul râu va fi otrăvit şi ultimul peşte prins, vom înţelege că nu se pot mânca bani. Dar pentru unii va fi prea târziu când vor înţelege acest lucru. Noi suntem unii cu alţii şi noi toţi cu Dumnezeu, fără ură, fără frică, nu ne pierdem demnitatea, nu ne pierdem unii pe alţii şi, vedeţi, faptul că suntem aici, că rămânem împreună, cu sufletul treaz, conştiinţa curată, este o forţă mare. Foarte mare. Şi generaţiile care vor urma vor şti că au fost unii în această ţară care nu au făcut niciun compromis", a declarat Georgescu.

Situația juridică a lui Călin Georgescu rămâne complicată, fiind implicat în mai multe dosare penale. În dosarul în care se află sub control judiciar, fostul candidat la președinția României a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025, fiind acuzat că a promovat în public cultul unor persoane vinovate de infracțiuni de genocid, crime împotriva umanității și crime de război. Pe 21 ianuarie, la Curtea de Apel București, va avea loc o nouă înfățișare în procedura de Cameră preliminară din al doilea dosar penal, legat de o tentativă de lovitură de stat. Călin Georgescu mai este cercetat și într-un dosar privind finanțarea campaniei electorale.