Bătaie pe Schengen înainte de alegeri. "Toată lumea doreşte să bage capul în poză"
Postat la: 19.11.2024 10:04 | Scris de: ZIUA NEWS
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după vizita preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, în Austria că este o perioadă de campanie electorală şi că "toată lumea doreşte să bage capul în această poză". Ciolacu a precizat că ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, avea programată o întâlnire cu ministrul de Interne austriac.
"Întâlnirea domnului vicepremier Cătălin Predoiu era de mai mult timp stabilită cu ministrul de Interne al Austriei pentru că ea este premergătoare întâlnirii de vineri, 22, de la Budapesta, unde se vor întâlni toţi cei patru miniştri de Interne din România, Bulgaria, Austria şi Ungaria, pentru a închide documentul în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen. Era un calendar deja convenit cu partenerii şi din Austria şi din Ungaria.
Acum mă bucură vizita şi a domnului Nicolae Ciucă în Austria. Suntem într-o perioadă de campanie electorală şi toată lumea doreşte să bage capul în această poză. Până la urmă este normal, nu este de acuzat. Important este să tragem cu toţii la aceeaşi căruţă, iar aderarea la Spaţiul Schengen pentru mine este o mândrie că se va finaliza în timp ce prim-ministru al României este Marcel Ciolacu, dar este un efort comun al Guvernului României şi este o victorie a României, în primul rând", a declarat Marcel Ciolacu.
Întrebat când va adera România complet la Schengen, premierul a răspuns: "1 ianuarie 2025. Acest lucru se va definitiva în ziua de vineri, pe data de 22, la Budapesta". Cancelarul austriac Karl Nehammer l-a primit, luni, la Viena, pe Nicolae Ciucă. "M-am întâlnit la Viena cu Cancelarul Karl Nehammer. Principalul nostru subiect de discuţie a fost aderarea României la spaţiul Schengen. Sunt încrezător că deciziile finale vor fi luate în curând la nivel tehnic. Le mulţumesc miniştrilor noştri de Interne şi Afaceri Externe pentru munca continuă în vederea încheierii cu succes a procesului de aderare", a anunțat Ciucă pe X.
În urmă cu câteva zile, președinta USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale din România, Elena Lasconi, a subliniat într-o scrisoare deschisă, adresată cancelarului Austriei, Karl Nehammer, că țara sa este al doilea cel mai mare investitor în România, iar o aderare deplină a României la Schengen ar crește considerabil cifrele, în urma excluderii controalelor la frontierele terestre.