AUR profită de valul anti-Iohannis, pe fondul vizitei în Africa: verifică alocările de fonduri pentru Administrația Prezidențială
Postat la: 20.11.2023 11:51 | Scris de: ZIUA NEWS
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat participarea prim-ministrului Marcel Ciolacu, în data de 27 noiembrie, la "Ora Guvernului" pentru a oferi clarificări privind alocările bugetare către Administraţia Prezidenţială.
Deputaţii AUR vor ca prim-ministrul să precizeze care a fost motivarea pentru alocarea a 1,3 milioane de euro din Fondul de Rezervă al Guvernului către Administraţia Prezidenţială şi modul în care aceşti bani vor fi folosiţi, având în vedere "cheltuielile masive pe care preşedintele Klaus Iohannis le realizează cu ocazia turneelor sale în străinătate", reiese dintr-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Premierul va trebui să precizeze dacă din componenţa delegaţiei care l-a însoţit pe preşedintele Iohannis în vizitele de lucru din Africa au făcut parte şi specialişti sau experţi din cadrul Guvernului. "Aceste vizite nu ar trebui să fie doar o excursie prezidenţială în Safari, ci ele ar trebui să se concretizeze şi în acorduri economice bilaterale, iar în acest sens puterea executivă are un rol esenţial", transmite AUR.
Deputaţii vor să îl întrebe pe Marcel Ciolacu dacă Guvernul României a fost consultat înainte ca preşedintele Klaus Iohannis să plece în turneul din Africa în vederea stabilirii unui mandat cu obiective clar asumate de partea română. "Aşteptăm cu mare interes ca prim-ministrul Marcel Ciolacu să vină în faţa Parlamentului pentru a explica românilor de ce a fost nevoie ca bugetul preşedintelui Klaus Iohannis să fie majorat cu o sumă considerabilă, într-o perioadă în care bani pentru salariile profesorilor nu se găsesc, ca să nu mai vorbim despre situaţia pensionarilor. De-a lungul mandatelor sale, preşedintele Klaus Iohannis şi Administraţia Prezidenţială au dovedit o gestionare deficitară a banului public, aruncând sume importante de bani pentru vizitele de lux ale acestuia, bani care puteau fi direcţionaţi către investiţii de care românii au nevoie", transmite sursa citată.