Putin anunță un nou pol mondial de putere - Câte țări vor să se alăture BRICS
Postat la: 12.09.2024 19:49 | Scris de: ZIUA NEWS
Un nou pol de putere se va opune Occidentului, în viziunea Kremlinului care anunță o extinderea majoră a BRICS. Vladimir Putin a declarat joi că peste 30 de ţări vor să se alăture grupului BRICS "într-o formă sau alta", aderări care ar putea fi formalizate la summitul care va avea loc în octombrie în oraşul rus Kazan.
"Până în prezent, peste treizeci de ţări, mai precis 34, şi-au exprimat dorinţa de a se alătura într-un fel sau altul activităţilor grupului nostru", a spus Putin la o întâlnire la Sankt Petersburg cu reprezentanţi din ţările membre ale acestui grup responsabili cu securitatea naţională.
El a mai menţionat că, la summitul din octombrie, pe lângă abordarea "interesului în creştere" pentru aprofundarea cooperării dintre aceste ţări, va fi abordat şi formatul în care noii membri vor participa la grupul BRICS.
Constituit iniţial din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, ale căror nume au dat acronimul BRICS, acest grup s-a extins anul acesta cu încă patru membri, respectiv Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia şi Iran. Recent şi-au exprimat public intenţia de adera la acest grup Turcia şi Azerbaidjan.
Putin a subliniat că preşedinţia rusă a grupului acordă o mare importanţă la tot ceea ce priveşte securitatea globală, adăugând că ţările membre ale BRICS au acumulat o experienţă "solidă" în combaterea ameninţărilor reprezentate de terorism, extremism, trafic cu droguri şi cu arme. El a mai anunţat că crearea în cadrul grupului a unui consiliu pentru combaterea finanţării terorismului şi spălării de bani este în faza finală.
La rândul său, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul ministru al apărării Serghei Şoigu, a vorbit despre potenţialul grupului BRICS de a contribui la securitatea globală şi le-a cerut membrilor acestuia să consolideze cooperarea cu ţările din Sudul Global pentru a forma o nouă "majoritate mondială". Rusia vede în grupul BRICS un pilon al unei "noii ordini mondiale" care să contrabalanseze dominaţia SUA în politica globală.
Pe de altă parte, Şoigu s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu omologul său iranian, Ali Akbar Ahmadian, ocazie cu care a anunţat semnarea în curând a unui nou acord-cadru interstatal al Rusiei cu Iranul, ţară împotriva căreia statele occidentale au impus marţi o nouă serie de sancţiuni în urma informaţiilor conform cărora Teheranul a furnizat Moscovei rachete balistice care ar urma să fie folosite în războiul din Ucraina.