Prinţesa Mako a Japoniei renunţă la statutul regal pentru a se putea căsători cu un „om de rând"

Postat la: 27.09.2021 14:41 | Scris de: ZIUA NEWS

Prinţesa Mako a Japoniei renunţă la statutul regal pentru a se putea căsători cu un „om de rând

Prinţesa japoneză Mako a renunţat la statutul său regal şi este decisă să refuze o compensaţie de milioane de dolari pentru a se căsători cu un coleg de facultate. Mariajul a fost amânat ani de zile din cauza controverselor legate de logodnicul ei.

Potrivit legii japoneze, căsătoria dintre un membru al familiei regale şi un om de rând este interzisă, astfel că persoana trebuie să renunţe la statutul regal şi la toate beneficiile care rezultă din această poziţie. Totuşi, aceştia pot beneficia de dreptul la o compensaţie unică în bani. Mako vrea să renunţe la aceste compensaţii care ar fi de 150 de milioane de yeni, adică 1,35 milioane de dolari, din cauza numeroaselor controverse stârnite de logodnicul ei. Guvernul trebuie să aprobe decizia şi se pare că o va face fără probleme, potrivit CNN.

Nepoata de 29 de ani a fostului împărat Akihito şi fostul ei coleg de şcoală, Kei Komuro, şi-au anunţat logodna în 2017. Dar în anul care a urmat, cuplul a anunţat că amână nunta. Presa japoneză scrie că data nunţii ar putea fi dezvăluită în octombrie şi că cei doi intenţionează să locuiască în SUA. Legea imperială permite ca tronul să fie transmis doar moştenitorilor bărbaţi. Aceeaşi lege spune că prinţesele îşi pierd statutul regal dacă se căsătoresc cu oameni de rând.