Joe Biden se teme de răzbunarea lui Trump - Care ar putea fi ultima decizie luată la Casa Albă

Postat la: 06.12.2024 18:12 | Scris de: ZIUA NEWS

Joe Biden se teme de răzbunarea lui Trump - Care ar putea fi ultima decizie luată la Casa Albă

Președintele american Joe Biden ia în considerare procedura privind grațierea preventivă pentru criticii proeminenti ai succesorului său Donald Trump. Astfel, aceștia vor fi protejați de o eventuală răzbunare din partea echipei Trump. Pe listă ar putea fi mai multe nume.

Președintele Joe Biden ar putea folosi prerogativa privind grațierea preventivă, au declarat mai multe persoane familiare cu discuțiile pentru CBS. Astfel, cei vizați vor fi protejați față de o posibilă răzbunare, în condițiile în care Trump a spus că i-ar putea pedepsi pe cei care i s-au împotrivit. Sursa menționată a mai arătat că președintele analizează varianta dar nu a întocmit încă o listă cu nume. Totuși, se speculează că printre cei vizați sunt doctorul Anthony Fauci, care a criticat reacția lui Trump la Covid, și senatorul Adam Schiff, care a condus prima procedură de demitere a lui Trump.

Donald Trump nu este singura persoană care amenință cu răzbunarea. Propunerea lui Trump pentru funcția de director al FBI, Kash Patel, a spus că îi va urmări pe politicienii și jurnaliștii despre care, susține că, fără dovezi, au ajutat la răsturnarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din SUA din 2020. Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat la începutul acestei săptămâni că ar putea fi stabilite mai multe grațieri de către președintele Biden înainte de sfârșitul mandatului său în ianuarie. Ea nu a oferit detalii suplimentare.

„Se gândește foarte bine la acest proces", a declarat Karine Jean-Pierre, potrivit BBC. Pe lângă grațierile preventive ar putea fi anunțate și mai multe grațieri prezidențiale tradiționale pentru consumatorii de droguri și pentru cei care au ispășit deja mare parte din pedeapsă. Procedura este îngreunată din cauza controversei provocate de grațierea oferită de Biden fiului său Hunter.