Israelul bombardează intens Damascul după fuga lui Bashar al-Assad
Postat la: 09.12.2024 07:19 | Scris de: ZIUA NEWS
Loviturile forțelor aeriene israeliene în Siria au fost „foarte intense", spun surse din apărare pentru The Times of Israel. Zeci de avioane IAF au lovit numeroase ținte în toată Siria, concentrându-se pe distrugerea „armelor strategice" care ar putea cădea în mâinile unor elemente ostile Israelului, în urma prăbușirii regimului Assad.
Loviturile au vizat, de asemenea, capacități de producție de arme și locuri de apărare aeriană, spun sursele. Bashar al-Assad şi familia sa au sosit Rusia, unde au primit azil, au relatat agenţiile de presă ruse, citând o sursă de la Kremlin, potrivit Reuters. "Assad şi membri ai familiei sale au sosit la Moscova. Rusia le-a acordat azil, din considerente umanitare", a transmis Interfax. Moscova consideră necesară reluarea negocierilor cu privire la soluţionarea situaţiei din Siria sub auspiciile Naţiunilor Unite.