Israel produce o catastrofă umanitară în Gaza: Spitalele primesc 60 de răniți pe oră. Mii de oameni sunt sub dărâmături
Postat la: 16.10.2023 13:57 | Scris de: ZIUA NEWS
În timp ce locuitorii din Gaza se pregătesc pentru o ofensivă terestră israeliană, după mai multe zile de lovituri aeriene intense şi blocadă, ca răspuns la atacul grupării militante palestiniene Hamas, un oficial din Ministerul Sănătăţii local, Ashraf Al-Qidra, se întreabă cum vor face faţă spitalele.
Medicii se luptă să ajute un număr tot mai mare de pacienţi, inclusiv copii răniţi în atacurile aeriene, în spitalele supraaglomerate care nu mai dispun de medicamente şi combustibil din cauza blocadei. Doar cele mai acute cazuri se operează pentru că nu sunt suficiente resurse, spun medicii.Spitalele din enclavă mai au rezerve de combustibil doar pentru 24 de ore, ceea ce pune în pericol mii de pacienţi, a declarat luni Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).
Cel puţin 2.750 de palestinieni au fost ucişi şi 9.700 răniţi începând cu 7 octombrie, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din Gaza. Alte 1.000 de persoane sunt date dispărute şi se crede că se află sub dărâmături.
Peste 1.000 de palestinieni sunt prinşi sub dărâmăturile din Gaza, a anunţat luni Eyad Al-Bozom, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas, într-un comunicat citat de Reuters, avertizând asupra unei crize umanitare şi de mediu.
La rândul său, Ashraf Al-Qidra a făcut apel la oameni să se îndrepte către spitalul Shifa, cel mai mare dintre cele 13 unităţi medicale publice din teritoriu, pentru a dona sânge.
"Dacă spitalul nu mai funcţionează, întreaga lume va fi responsabilă pentru viaţa a sute şi mii de pacienţi care se bazează pe serviciile noastre, în special de la Shifa", a spus Qidra.
Shifa deserveşte întreaga Fâşie Gaza, dar mai direct pe cei aproximativ 800.000 de oameni care trăiesc în oraşul Gaza.
Israelul desfăşoară cele mai puternice lovituri aeriene şi este de aşteptat să lanseze o ofensivă terestră în Gaza, una dintre cele mai dens populate zone din lume, cu 2,3 milioane de locuitori.
Israelul a promis că va anihila Hamas ca represalii pentru atacul combatanţilor acestei mişcări asupra unor oraşe israeliene în urmă cu nouă zile, în care au fost împuşcaţi bărbaţi, femei şi copii şi capturaţi ostatici, cele mai grave violenţe asupra civililor din istoria ţării.
Aproximativ 1.300 de persoane au fost ucise în acest atac surpriză, cu imagini de pe telefoanele mobile şi informaţii de la servicii medicale şi de urgenţă despre atrocităţile comise în oraşele şi kibbutz-urile invadate.
Palestinian Gaza now and before the bombing. pic.twitter.com/54AO3PnnOl
- Sprinter (@Sprinter99800) October 16, 2023
????| UN warns of 'devastating' consequences as #Israel orders relocation of 1.1mn people in northern #Gaza..#غزة_الآن #IsraelUnderAttack #Palestine #Israel_under_attack #IsraelPalestineWar #Hamas #GazaUnderAttack pic.twitter.com/3QOypsWPF9
- Fahad (@Expiiib) October 16, 2023