Inlocuiți Polonia cu România în text și o sa aflați adevarul: O colonie nu se poate ridica în picioare ca un stat suveran!

Articolul de mai jos a apărut pe siteul Brussels Signal și a fost scris de francezo-polonezul Daniel Foubert. Deși subiectul este Polonia, mutatis mutandis, textul poate fi la fel de bine și despre România.

În teoria economică, termenul „capcana venitului mediu" descrie un scenariu în care o țară se străduiește să depășească un anumit prag de dezvoltare. În același mod, Polonia pare să fie prinsă în ceea ce s-ar putea numi o „capcană a semi suveranității".

Cauza nu este doar un rezultat al presiunilor externe. Ea este, de asemenea, modelată de influențele străine asupra politicii interne - în special, proprietatea străină asupra mass-media, la care voi reveni imediat - și de o deficiență de expertiză tehnocratică în rândul elitei. Mai rău, Polonia are o mentalitate de dependență față de alții care a pătruns în strategia națională.

Spre deosebire de țări precum Franța, care prezintă o suveranitate robustă cu autonomie politică, economică și culturală, Polonia se confruntă cu provocări care o împiedică să atingă un nivel similar de autodeterminare. Aceste provocări sunt numeroase. Ele implică nu numai poziționarea geopolitică, ci și slăbiciunile politicii interne. Mai mult, acestea implică o dependență istorică de entități externe care au împiedicat capacitatea sa de a fi suverană.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în urma împărțirii Poloniei, națiunea a fost divizată și condusă de Imperiul Rus, Regatul Prusiei și Monarhia Habsburgică. Această istorie a erodat autonomia Poloniei și a stabilit o dependență pe termen lung față de puterile străine.

Această dependență a continuat și în timpul Războiului Rece, Polonia devenind un stat satelit al Uniunii Sovietice, foarte dependentă de URSS pentru îndrumare politică și resurse economice. Structurile și obiceiurile dobândite în tot acest timp nu au dispărut încă.

Acest lucru înseamnă că suveranitatea Poloniei este compromisă. Țara este lăsată într-o poziție precară, în care nici nu se aliniază pe deplin cu statele suverane de top, nici nu este complet lipsită de independență. Mai degrabă, ea persistă într-o stare de semi-dependență.

Pentru a înțelege complexitatea luptei Poloniei pentru o mai mare autodeterminare, trebuie să luăm în considerare influența pe care o are proprietatea străină asupra mass-media din această țară. Segmente semnificative din mass-media poloneză sunt controlate de corporații internaționale. Acestea joacă un rol esențial în modelarea opiniei publice și, în consecință, a politicii naționale.

Printre acestea se numără în mod proeminent entități precum grupul german Axel Springer, care deține importante publicații, printre care Onet, Newsweek Poland, Forbes Poland și Business Insider Poland, printre altele. În plus, grupul american TVN, care face parte din Discovery, deține o influență considerabilă asupra televiziunii.

Influența se extinde și asupra presei scrise, al doilea ziar ca mărime, Rzeczypospolita, fiind legat de investițiile lui George Soros, în timp ce cel mai mare ziar, Gazeta Wyborcza, a fost fondat de membri ai fostei elite comuniste.

Aceste instituții media sunt percepute ca având o prejudecată politică clară, susținându-l în general pe Donald Tusk și alinierea sa politică. Ele prezintă adesea partidul Lege și Justiție (PiS) într-o lumină negativă.

Ca răspuns la aceste preocupări legate de influența mass-media și pentru a consolida controlul național asupra peisajului mediatic, PiS a propus o legislație menită să garanteze că cel puțin 50 % din capitalul companiilor media poloneze este deținut la nivel național.

Cu toate acestea, această inițiativă s-a confruntat cu o respingere considerabilă din partea actorilor internaționali, reflectând presiunile geopolitice și economice care complică eforturile Poloniei de a obține o mai mare suveranitate mediatică.

În Franța, sectorul mass-media este controlat în mod predominant de entități naționale. Reglementările franceze promovează proprietatea și guvernanța locală, asigurându-se că majoritatea mijloacelor de informare în masă sunt deținute de companii sau de cetățeni francezi. Acest lucru se reflectă în structurile de proprietate ale principalelor conglomerate media franceze, cum ar fi Groupe Bouygues, care deține TF1, și Vivendi, care controlează Canal+.

În plus, guvernul francez aplică reglementări stricte prin intermediul unor organisme precum Consiliul Superior al Audiovizualului (CSA), care supraveghează radiodifuziunea și asigură respectarea standardelor franceze. În plus, așa cum este tipic în Franța, aceste standarde și reglementări sunt atât de complicate încât numai francezii le pot înțelege.

Donald Tusk este adesea evidențiat ca fiind un exemplu de lider în cadrul sistemului semicolonial polonez. El este considerat în general ca fiind influențat în mod semnificativ de mass-media străină și de interesele externe. Criticii susțin că ascensiunea sa politică și influența sa susținută sunt rezultatul acestor puteri externe.

Pe de altă parte, Partidul Lege și Justiție (PiS), liderii ultimului guvern, s-a confruntat, de asemenea, cu critici pentru modul în care a gestionat problemele naționale. Detractorii au semnalat o lipsă de vigoare în inițiativele sale.

Un exemplu proeminent în acest sens este problema despăgubirilor de război din partea Germaniei. În timp ce PiS a cerut cu îndrăzneală 1 700 de miliarde de euro pentru daunele provocate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a abținut în mod deosebit de la urmărirea recunoașterii internaționale a genocidului comis împotriva a 3 milioane de etnici polonezi în timpul războiului.

Această omisiune, coroborată cu absența unei campanii de comunicare internațională substanțiale pentru a sensibiliza și a obține sprijin la nivel mondial pentru această problemă, subliniază lipsa unei strategii cuprinzătoare în abordarea lor. Această strategie - sau lipsa acesteia - sugerează o deconectare între ambițiile mari ale partidului și execuția sa pe scena internațională.

Mai mult, Polonia nu a propus niciodată inițiative majore pentru a îmbunătăți Uniunea Europeană. Ea se comportă ca un chiriaș. Niciunul dintre partidele aflate la guvernare nu a încercat să lupte pentru interesele Poloniei altfel decât într-un mod pasiv, acceptând sau respingând propunerile altor țări.

Din acest punct de vedere, ambele partide politice s-au comportat față de Franța și Germania într-o manieră subordonată. Este posibil ca Franța și Germania să fi respins propunerile poloneze, dar Uniunea este formată și din alte țări pe care Polonia le-ar putea influența.

Este posibil ca Polonia să influențeze într-o anumită măsură configurarea politicilor europene, dar acest lucru nu derivă niciodată din propria decizie de a-și promova interesul național. Polonia nu încearcă să modeleze Uniunea în favoarea sa. Trebuie să recunoaștem că Polonia a fost și, din păcate, este încă un stat subordonat.

PiS a condus, de asemenea, un stat subordonat. Un stat subordonat are un spațiu de manevră limitat, dar se presupune că trebuie să folosească acest spațiu de manevră. Cea de-a treia Republică Poloneză nu a făcut niciodată acest lucru la potențialul său maxim. Fie a fost dirijată sub comanda Uniunii Europene și a Germaniei, fie a rămas în același mod pasiv, într-o poziție defensivă, crezând că respingerea a ceea ce puterile doreau să-i impună este suficientă.

Este dificil să faci tranziția de la lupta pentru independență la construirea unei Polonii puternice. Cea mai mare problemă a Poloniei este că îi lipsește o elită, o tehnocrație, oameni care să știe cum să dezvolte țara la nivel practic.

Dezvoltarea unei elite conducătoare naționale, capabilă să gestioneze statul cu eficiență, este crucială pentru Polonia. Instituții precum Școala Națională de Administrație Publică (KSAP), însărcinată cu formarea funcționarilor publici de rang înalt, sunt esențiale în acest context.

Cu toate acestea, bugetul actual al KSAP, de aproximativ 10 milioane PLN (2,34 milioane EUR), este în mod evident inadecvat pentru responsabilitățile substanțiale pe care le are în pregătirea unei conduceri competente a statului. În schimb, Institutul Național al Serviciului Public din Franța funcționează cu un buget de aproximativ 45 de milioane EUR (aproximativ 200 de milioane PLN).

Polonia se află într-o „capcană a suveranității de mijloc", în care influențele externe și lipsa unei elite proactive și tehnocrate îi împiedică drumul spre suveranitatea deplină. Pentru ca Polonia să treacă de la starea actuală la o națiune suverană, este esențială o revizuire completă a infrastructurii de guvernanță și de elaborare a politicilor.