Economia Rusiei s-a dovedit a fi surprinzător de rezistentă. Care este explicația șefei FMI
Postat la: 13.02.2024 08:12 | Scris de: ZIUA NEWS
Şefa FMI a avertizat luni că economia Rusiei se confruntă în continuare cu factori negativi semnificativi, în ciuda faptului că instituţia a îmbunătăţit recent estimarea privind creşterea economică.
Economia Rusiei s-a dovedit a fi surprinzător de rezistentă, pe fondul valurilor de sancţiuni occidentale în cei aproape doi ani de când şi-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina.
La sfârşitul lunii ianuarie, Fondul Monetar Internaţional şi-a dublat estimarea privind ritmul creşterii economice a ţării în acest an, de la 1,1% cât anticipa în octombrie la 2,6%.
În ciuda acestui fapt, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, anticipează mai multe probleme în viitor pentru ţara cu aproximativ 145 de milioane de locuitori.
Vorbind cu Dan Murphy de la CNBC la Summitul Guvernelor Mondiale de la Dubai, Georgieva a descris ceea ce crede că alimentează creşterea Rusiei şi de ce cifra prognozată nu spune întreaga poveste.
"Ceea ce ne spune este că aceasta este o economie de război în care statul - care să ne amintim, avea o rezervă financiară considerabilă, construită pe mulţi ani de disciplină fiscală, investeşte în această economie de război. Dacă te uiţi la Rusia, astăzi, producţia creşte, [pentru] armată, [şi] consumul scade. Şi cam aşa arăta Uniunea Sovietică. Nivel ridicat de producţie, nivel scăzut de consum," a spus lidera FMI.
Cheltuielile ruseşti pentru apărare au crescut vertiginos de la începutul războiului. În noiembrie anul trecut, preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat un buget de stat care a majorat cheltuielile militare la aproximativ 30% din cheltuielile fiscale, însumând o creştere de aproape 70% din 2023 până în 2024.
Cheltuielile pentru apărare şi securitate vor reprezenta aproximativ 40% din cheltuielile bugetare totale ale Rusiei în acest an, potrivit analizei Reuters.
În acelaşi timp, însă, peste 800.000 de oameni au părăsit Rusia, conform estimărilor specialiştilor aflaţi în exil, compilate în octombrie anul trecut.
Mulţi dintre cei care au fugit sunt lucrători cu înaltă calificare, în domenii precum IT şi ştiinţe.
"De fapt, cred că economia Rusiei se află în vremuri foarte grele din cauza plecării de oameni şi din cauza accesului redus la tehnologie, care vine odată cu sancţiunile. Deci, deşi această cifră pare bună, există o poveste mai mare în spatele ei şi nu este o poveste foarte bună", a spus Georgieva.