Cum a explicat atacatorul de la Cina Corespondenților acțiunile sale. Manifestul numit de Trump „anticreștin"

Postat la: 27.04.2026 09:00 | Scris de: ZIUA NEWS

Cum a explicat atacatorul de la Cina Corespondenților acțiunile sale. Manifestul numit de Trump „anticreștin

Cole Allen, suspectul reținut de autoritățile americane în urma atacului armat de la Cina Corespondenților de la Casa Albă, a explicat înainte de incident motivele care l-au împins la gestul său extrem. În manifestul numit de președintele Donald Trump „anticreștin", atacatorul spune că nu este corect să întorci și celălalt obraz atunci când tu însuți ești oprimat.

Înarmat cu o pușcă, un pistol și cuțite, Cole Allen (31 ani) a încercat să intre în zona oficială din Hotelul Hilton din Washington DC, unde avea loc Cina Corespondenților de la Casa Albă.

În textul pe care l-a trimis celor dragi înainte de atac, el a explicat motivele care l-au făcut să încerce să ucidă oficiali din administrația Trump.

„Sunt cetățean al Statelor Unite ale Americii. Ceea ce fac reprezentanții mei se reflectă și asupra mea și nu mai sunt dispus să permit unui pedofil, violator și trădător să-mi mânjească mâinile cu crimele sale", a scris Cole Allen în textul publicat de New York Post.

După ce a dat mai multe exemple de oameni care au suferit sau au fost uciși în urma acțiunilor administrației Trump, el a scris că nu poți întoarce obrazul creștinește când altcineva este victima.

„Să întorci obrazul când altcineva este oprimat nu este o atitudine creștinească; este complicitate la crimele opresorului", a continuat atacatorul.

Cole Allen a detaliat și că nu va încerca să ucidă agenții Serviciului Secret, polițiștii Capitolului sau trupele Gărzii Naționale și angajații hotelului decât dacă ar fi absolut necesar.

„Sper că poartă veste antiglonț", a spus el, menționând că urmează să folosească alice, nu gloanțe, care ar putea trece prin pereți și răni mai mulți oameni. În urma atacului, un singur agent al Serviciului Secret a fost împușcat, dar a supraviețuit datorită vestei antiglonț.

„Atunci când îi citești manifestul, el detestă creștinii, asta nu ridică nicio îndoială", a declarat Trump într-o intervenție telefonică la Fox News, înainte de publicarea mesajului lui Cole Allen.

După incident, președintele SUA a transmis și că astfel de atacuri nu ar putea avea loc în „Sala de Bal Militară Secretă" de la Casa Albă, pe care vrea să o construiască cu 400 de milioane de dolari pe terenul unde a dărâmat deja Aripa de Est a reședinței din Washington DC. Curtea Supremă a suspendat lucrările de construcție ale proiectului criticat de mulți americani.