Ursula von der Leyen e în corzi!

Postat la: 16.01.2023 09:46 | Scris de: ZIUA NEWS

Ursula von der Leyen e în corzi!

Se adeveresc cele mai sumbre predicții care o vizează pe Ursula von der Leyen, șefa Comisei Europene. Se preconizează ca, peste câteva zile, ea să fie audiată în așa numita sub-comisie Covid, înființată conjunctural la nivelul Parlamentului European. Derapajele unui funcționar de rang atât de înalt nu pot fi analizate și judecate nici de Comisie, nici de Consiliu. În acest caz își intră în atribuții Parlamentul, care este instituția cea mai puternică a Uniunii Europene.

Doamna Ursula von der Leyen urmează așadar să fie convocată. Și nu numai ea. Ci și cei mai importanți reprezentanți a industriei pharma. În primul și în primul rând cei de la Pfizer. Aceștia din urmă au dreptul de a nu se prezenta. Nu pot fi aduși în fața Comisiei cu mascații. Dar dacă refuză să se prezinte și să răspundă întrebărilor europarlamentarilor, atunci împotriva lor poate fi aplicată o altfel de sancțiune. În sensul că nu vor mai avea dreptul nici să intre în Parlamentul European, și nici să desfășoare acolo activități de lobby. Așa cum au făcut până acum.

Nici Ursula von der Leyen nu este obligată să se prezinte în fața sub-comisiei și să răspundă unor întrebări care cu certitudine o vor încolți. Unele dintre cele mai grele întrebări de acest fel sună cam așa: 1.). Ce activități a desfășurat soțul ei în grupul Pfizer, în ce perioadă și cum a fost remunerat?; 2). Ce contacte a avut ea personal cu industria pharma în sediul Parlamentului European și în afara acestuia?; 3). Cum explică faptul că a decis să impună statelor membre UE un contract pe care se presupune că ea însăși l-a negociat?: 4). De ce a secretizat respectivul contract?; 5). Cu acordul cui a negociat prețul uriaș pe care l-au plătit în numele contribuabililor Uniunea Europeană și statele membre, precum și cantitățile disproporționat de mari de vaccinuri?; 6). Cum de a fost posibil ca populației europene să-i fie impuse aceste vaccinuri, fără a exista practic niciun fel de garanții privind despăgubirile pentru efectele adverse? Și așa mai departe.

Dacă va refuza să se prezinte în fața Comisiei, Ursula von der Leyen se va pune într-o situație cu totul și cu totul penibilă. Mai ales în contextul uriașului scandal de mită din Qatar contra trafic de influență, care a afectat în mod extrem de grav vârfuri ale Uniunii Europene și, prin aceasta, imaginea Uniunii în ansamblul ei. Respectivul scandal a impus o creștere semnificativă a transparenței. Aceast transparență este aproape imposibil de evitat. Mai ales din partea șefei Comisiei.

Dacă se va prezenta, întreaga presă din lume va pune lupa pe ea și va analiza în detaliu toate nuanțele răspunsurilor pe care le va da. Va despica firul în patru. Fără milă. Iar acesta este doar un posibil început al sfârșitului pentru Ursula von der Leyen. Și cercul ei de apropiați. Cu certitudine, uriașul scandal care se declanșează acum se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă care se transformă în avalanșă. Era și timpul!

La celălalt capăt al uriașului scandal, mai direct sau mai indirect, Laura Codruța Kovesi, scăpată poate din lanț, anunță că a pus în mișcare, legat de aceeași faptă scandaloasă, Parchetul European pe care-l conduce. Dar în fruntea căruia a ajuns cu sprijinul nemijlocit al Ursulei von der Leyen și al grupului ei de interese. Din ceea ce știm că a făcut în România, putem trăi cu sentimentul că, intervenind printr-o acțiune penală, Laura Codruța Kovesi ar încerca de fapt să blocheze ancheta desfășurată la nivelul Parlamentului European. Mă îndoiesc însă că ceea e a funcționat în România poate funcționa și la UE și că europarlamentarii se vor lăsa atât de ușor prostiți. Nu este însă deloc exclus ca aceeași Laura Codruța Kovesi, intuind gradul ridicat de vulnerabilitate al Ursulei von der Leyen, să încerce să dea cea mai mare lovitură a carierei sale.

Sorin Rosca Stanescu